Conform agenţiei de presă „Mediafax„, Avocatul Poporului a remarcat modul de derulare a protestelor împotriva explorării gazelor de şist de la Pungeşti şi Siliştea, dar şi modul în care Poliţia şi Jandarmeria se ocupă de acestea şi va investiga situaţia.
„În exercitarea atribuţiilor conferite de lege, reprezentanţii instituţiei Avocatul Poporului s-au deplasat în comuna Pungeşti, unde au discutat cu oficialităţile din cadrul primăriei. De asemenea, au fost iniţiate întâlniri cu reprezentanţii Jandarmeriei şi urmează să aibă loc discuţii cu participanţii la protest. Verificările sunt în curs de desfăşurare, iar concluziile vor fi aduse la cunoştinţa opiniei publice.” – a transmis instituţia Avocatul Poporului publicului într-un comunicat de presă.
Respectiva zonă a devenit una de siguranţă specială după protestele împotriva explorării gazelor de şist de către compania americană Chevron. În urma acestora a fost impusă o restricţie de circulaţie de către autorităţile locale şi forţele de ordine:
- orice persoană care trece prin zonă este legitimată de forţele de ordine
- nu este permisă oprirea persoanelor sau maşinilor în dreptul perimetrului deţinut, în această zonă, prin concesiune de compania Chevron
Cererea unui protestatar de ridicare a restricţiilor de circulaţie a fost respinsă de Judecătoria din Vaslui. După această respingere a intervenit instituţia Avocatul Poporului pentru a investiga modul de tratare a protestelor de către autorităţile publice.
Instituţia Avocatul Poporului este autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică şi are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice.