Badnjarevic şi Achim, încântaţi de meciul de la Oradea

- Advertisement -

Cei doi tehnicieni de pe băncile celor combatantelor uneia dintre cele mai spectaculoase partide din actuala ediţie a Ligii Naţionale de baschet masculin, Predrag Badnjarevic şi Cristian Achim, au delarat la finele meciului de ieri că au asistat la „un meci nebun”, ambii fiind de părere că BC Timişoara a făcut un joc deosebit de frumos.

Meciul de la Oradea, dintre CSM şi BC Timişoara a fost unul de povestit nepoţilor. Deşi totul părea pierdut pentru „Leii din Banat”, la startul reprizei a doua, când, în mai puţin de trei minute, CSM Oradea a sprintat la 15 puncte avantaj, 56-41, după o serie de 13-0. Lucrurile aveau să se regleze în scurt timp, cu vicecampioana devenind mai agresivă în apărare şi punctând pe contratac. Firesc, a urmat un intermediar de 10-0 pentru oaspeţi, iar spre finele sfertului trei, Oradea mai avea doar un punct în faţă, 61-60. După 66-63 înaintea ultimelor zece minute, Timişoara vine încă o dată din urmă şi trece în avantaj, 81-76. Răsturnările de scor nu aveau să se oprească aici; Dillon a readus gazdele în avantaj cu 25 de secunde înaintea finalului (85-84), cu un cârlig spectaculos. Djerasimovic a înscris două „libere”, când mai erau 9 secunde (85-86), Pesic a ratat, Sarovic a recuperat şi a fost faultat. Căpitanul a înscris cele două „libere” şi a fixat tabela la 88-85 pentru Timişoara.

„Probabil cel mai frumos meci din toate timpurile”

„Încă un meci nebun între Oradea şi noi. Cele trei din sezonul trecut au avut, de asemenea, multe răsturnări de scor. Cum spunea cineva, un meci foarte frumos de urmărit, dar pentru noi cei din teren, mai ales pentru antrenori, a fost o partidă nebunească, tensionată. E o adevărată nebunie să conduci cu 16 puncte şi apoi să fii condus cu 15, adică o diferenţă de 31 de puncte. Am avut un start bun şi apoi fără un motiv clar am început să fim confuzi în apărare. Am înţeles la timp că trebuie să redevenim luptători şi să câştigăm mingi sub cele două panouri, ceea ce ne-a adus victoria în cele din urmă” a declarat Predrag Badnjarevic, antrenorul BC Timişoara, la finalul partidei de vineri de la Oradea.

„Probabil am avut parte de unul dintre cele mai frumoase meciuri de baschet jucate în aceasta sală, în toate timpurile. Dincolo de amărăciunea înfrângerii, trebuie să felicităm ambele echipe pentru că au oferit un spectacol baschetbalistic foarte, foarte, foarte frumos. Putea câştiga oricine: au fost multe răsturnări de scor, multe run-uri de nu ştiu câte puncte la zero. Din păcate pentru noi, Timişoara a încheiat cu un procentaj de 65% la trei puncte, ceea ce eu nu am întâlnit în întreaga mea carieră, nici ca jucător, nici ca antrenor” a spus Cristian Achim, antrenorul celor de la CSM Oradea, după meci.

Următoarea partidă pentru alb-violeţilor va fi joi, 1 noiembrie, ora 18:15, la sala Constantin Jude din Timişoara, BC Timişoara – BCMU Piteşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Noi artiști confirmați la Flight Festival 2023

Rag'N'Bone Man vine pentru prima dată în România, la...

Șeful Postului de Poliție din comuna Moșnița Nouă, pieton din cauza alcoolului

În data 6 octombrie 2023, în jurul orei 05:00,...

MAESTRUL Ștefan Popa Popa’s, cadou la 60 de ani: cetățean de ONOARE al județului Timiș

Celebrul caricaturist Ștefan Popa Popa's și-a sărbătorit ziua de...

Proiecție pro-homosexualitate pe fațada clădirii Operei din Timișoara, simbol al Revoluției române

În plină sărbătoare religioasă a Sfintei Parascheva, aseară, chiar...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

CJ Timis se lauda cu transparenta in alegerea finantarii proiectelor culturale si sportive pe anul 2019

Consiliul Județean Timiș (CJT) supune dezbaterii publice ghidurile privind...

Timisoara mai poate astepta: CNI finanteaza un stadion de 10.000 de locuri la Slatina

La începutul acestei săptămâni, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin...

Primăria Timișoara își ia expert pentru a stabili prejudiciul cauzat de finanțarea echipelor sportive

Este oficial, după ce a pierdut procesul cu Curtea...