Mijlocaşul de la ACS Poli Timişoara, Nicu Cristian Boldea, folosit pe post de atacant de Vali Velcea, a evoluat excelent în partida de sâmbătă, împotriva celor de la FC Olt, reuşind să înscrie două goluri în poarta acestora. Boldea a ajuns astfel la borna trei reuşite în această ediţie de campionat.
Debutul în liga secundă cu ACS Poli Timişoara a fost excelent pentru orăviţeanul Boldea. Dacă în prima etapă, cu UTA Arad, acesta a marcat singurul gol al bănăţenilor, iată că, mijlocaşul venit de la Recaş şi folosit de Velcea ca atacant dă randament maxim şi pe noul său post. În victoria obţinută de alb-negrii sâmbătă, cu FC Olt, scor 3-1 pentru bănăţeni, două din cele trei reuşite au fost marcate de „biciclistul” Boldea, care recunoaşte că este inedit faptul că a reuşit această performanţă. „E ceva inedit pentru mine să marchez două goluri într-un meci, e important că am câştigat şi am luat toate cele trei puncte, suntem acolo, sus, în clasament. Nu cred că e important cine dă gol, contează să câştigăm, să ne îndeplinim obiectivul” a spus Boldea după partida de sâmbătă.
Boldea îi este recunoscător antrenorului Vali Velcea pentru libertatea de mişcare pe care sistemul gândit de acesta i-o oferă. „Cred că domnul profesor (nr.-Vali Velcea) mi-a găsit un post care îmi convine mai mult, îmi dă o libertate de mişcare mai mare” a adăugat fotbalistul care foloseşte, zilnic, bicicleta pentru a ajunge la antrenamentele echipei sale, deşi are permis de conducere şi maşină. „Este un hobby al meu, am maşină dar îmi place să mă plimb cu bicicleta”, a adăugat Boldea.
Atacantul de ocazie al ACS Poli a ajuns la cota 3 (goluri marcate), la fel ca şi colegul său Szabolcs Szekely.