Ca la biliard! Puiu Minda, inculpat de DNA Timișoara pentru tentativa de mituire a arhitectului-șef Florin Roman de la Primăria Giroc

- Advertisement -
Azi, cu manta, Direcția Națională Anticorupție Timișoara a mai făcut un pas important în direcția demantelării cooperativei imobiliare de pe raza comunei Giroc. După luni întregi de anchetă, în baza unor noi probe, procurorii au decis schimbarea încadrării juridice a lui Ionel Dan Pascu. Astfel, din suspect, Puiu Minda a ajuns inculpat pe motiv că ar fi încercat să-l mituiască pe Florin Roman, arhitect-șef al administrației locale, cu suma de 100.000 euro.

Așa cum rezultă din probele de la dosar, Puiu Minda ar fi promis șpaga pentru a obține o adeverință de intravilan, cât și mai multe autorizații de construire a unor blocuri, pe un teren aflat… în extravilanul comunei Giroc. Ilegal din toate unghiurile!

Interesant de precizat e că, în timpul interogatoriului de astăzi, Ionel Dan Pascu, cel mai mare combinator de produse urbanistice de pe raza localității de la marginea Timișoarei, a reușit să-i surprindă până și pe procurorii DNA, în momentul în care a afirmat, cu subiect si predicat, că NU l-a mituit niciodată pe arhitectul-șef al administrației locale.

Nu numai că Puiu Minda a declarat că NU l-a uns niciodată pe Florin Roman. Mai mult, cooperatistul a spus că arhitectul-șef NU i-a cerut, în nicio circumstanță, mită sau foloase necuvenite. Și că Roman nici nu l-a obligat să treacă cu proiectele imobiliare prin firmele sale și nici nu i-a promis că îi va facilita acte administrative, decât în spiritul legii. Așa că, în traducere liberă și la prima vedere, tot discursul de azi al liderului de cooperativă nu înseamnă decât două lucruri.

În primul rând că tentativa de adunare a unei oști de denunțători, împotriva arhitectului-șef al comunei Giroc, a eșuat lamentabil, în ciuda tuturor eforturilor financiare, contractuale si de sponsorizare venite dinspre iordanianul Mueen Al Shawish.

Cert e că, așa cum o știe bine și Puiu Minda, manevrele și stresul au curs, până târziu, chiar si noaptea trecută, dar a fost cu ghinion maxim pentru cooperatiști. Și, poate ca la final de meci, în ceasul al doisprezecelea, vor realiza și combinagii de produse imobiliare pe ce planetă trăiesc!

Adevărul e că repoziționarea declarativă de azi a liderului Puiu Minda mai spune un lucru clar și limpede. Că se joacăfiecare pentru el! Ceea ce înseamnă că, din acest punct, cel puțin pe denunțul împotriva lui Florin Roman, iordanianul Mueen Al Shawish a rămas, până la proba contrarie, singur în teren.

Atât în fața procurorilor DNA cât si în fața instanței de judecată. Și, în câteva zile, pe data de 16 octombrie, Mimo va afla cum rămâne cu libertatea sa. În timp ce, în faza asta, dincolo de inculpare, Minda rămâne cu un control judiciar de 30 de zile…

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie