Campionatul Regional de Rally Sprint se „extinde” din 2014. Planuri mari pentru VSS Racing Club

- Advertisement -

VSS Racing Club Timişoara pregăteşte un 2014 spectaculos în privinţa viitoarei ediţii a Campionatului Regional de Rally Sprint (C.R.R.S.). Acest an va însemna etape mai multe, dedicate atât amatorilor cât şi licenţiaţilor, acestora din urmă, organizatorii pregătindu-le multă adrenalină pe traseu montan.

Debutul ediţiei 2014 a C.R.R.S. are loc pe 15 martie 2014, cu prima etapă dedicată amatorilor, urmând ca a doua zi, mai exact pe 16 martie să se desfăşoare etapa cu numărul doi. Acestea se vor desfăşura pe circuitul Vik Power din Arad – locaţie devenită deja tradiţie pentru startul competiţiei.

Partea „profesionistă” a competiţiei, dedicată piloţilor licenţiaţi va debuta cu etapa de la Brazii (judeţul Arad), unde va avea loc prima etapă de Viteză pe Traseu Montan (VTM), chiar dacă aceştia au şi la Arad o clasă „dedicată”.

„Etapele de coastă le dorim în număr de şapte, trei dintre acestea fiind deja confirmate pentru anul competiţional 2014. Toate vor avea loc în trio-ul judeţean Timiş – Caraş-Severin – Arad. Prima va fi în Ţara Zarandului. la Slatina Mureş-Brazii, pe data de 5 aprilie. Ne dorim ca la startul competiţiei să se alinieze cât mai mulţi piloţi, cu atât mai mult cu cât în acest an, din nefericire, nu vom avea Raliul Banatului” ne-a confirmat Sorin Bălan, organizatorul acestei competiţii.

Bălan ne-a precizat de asemenea că participanţii din 2014 vor avea şi o serie de surprize pe parcursul anului competiţional, fără a le face publice, deocamdată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

FOTO Accident spectaculos pe A1. Doi șoferi morți, două TIR-uri făcute praf

Accident extrem de grav, în acestă dimineaţă, la ora...

Captură marca DIICOT: maior SRI, reţinut pentru trafic de droguri de mare risc

Un maior din cadrul Serviciului Român de Informaţii Arad...

Protocol de colaborare pentru intervenţii la accidente pe A1! Ce au decis ISU Timiş, Hunedoara şi Arad

Intervenţiile la accidentele care au loc pe autostrada A1...

Traficant de droguri „săltat” de DIICOT. Ce au descoperit oamenii legii la el acasă

Un tânăr în vârstă de 30 de ani a...