Ore de disperare pentru părinții unui copil din Timișoara. Micuțul de doar șase ani a ieșit pe afară cu bicicleta. Pentru că a fost lăsat nesupravegheat, copilul a dispărut de acasă. Părinții acestuia au sunat disparați la mai multe secții de poliție din oraș pentru a-i anunța dispariția. Totul s-a petrecut aseară, în jurul orei 17.
„Polițiștii locali au fost sesizați aseară, în jurul orei 22.50, de un bărbat care locuiește pe str. Ctin Brâncoveanu că ieri, în jurul orei 17.00, fiul său în vârstă de 6 ani a dispărut de acasă. Părintele copilului sesizase între timp și celelalte secții de poliție din oraș. La scurt timp după ce s-a primit apelul telefonic, după aproximativ 15 minute, polițiștii locali aflați în patrulare în centrul Municipiului au observat minorul descris ca fiind dispărut în Piața Victoriei, în apropiere de Club 30, aflat în compania altor copii mai mari. Imediat acesta a fost preluat, fiind anunțată atât Secția 3 Poliție, cât și tatăl minorului, aceștia deplasându-se la fața locului. Copilul a fost predat părinților. Nu este singurul caz când polițiștii locali se confruntă cu astfel de cazuri, în ultimii ani fiind găsiți pe stradă sau în mijloacele de transport în comun copii de vârste mici care au fost ulterior predați părinților”, arată Poliția Locală într-un comunicat de presă.