Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat o persoană ascunsă într-un autoturism pe care părinţii intenţionau să o scoată ilegal din România pentru că nu avea documente de călătorie.
În noapte de 01/02.03.2013, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul român Manuel C., în vârstă de 33 ani, şofer al unui autoturism marca „Lexus”, înmatriculat în Germania. Acesta era însoţit de alţi trei conaţionali.
Poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la faptul că una din persoanele din mijlocul de transport ar ascunde ceva pe banchetă, în spatele său. În consecinţă s-a efectuat un control fizic al autovehicului şi s-a găsit ascuns un copil în vârstă de 1 an.
Din declaraţia persoanelor şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că persoana ascunsă este copilul şoferului şi al pasagerei Silva S. Cei doi intenţionau să-l ducă cu ei în Germania şi au recurs la această metodă deoarece minorul nu are documente de călătorie.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor în cauză şi cercetării şoferului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi pe Silva S, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.