Declaraţii de avere ale şefilor poliţişti. Ceva mobil, ceva imobil şi un cont grăsuţ

- Advertisement -

Poliţia alias organul de stat  însărcinat cu menținerea ordinii publice și cu reprimarea infracțiunilor, se zice. „Câinii de pază” ai poporului ce nu dorm nopţile până nu ne ştiu în siguranţă, şi-au completat, fiecare după posibilităţi şi capacităţi, formularele delarante de averi. De la ofiţeri, poliţişti psihologi şi până la şefi de birou sau secţie, fiecare şi-au declarat negru pe alb cam ce au ei în ogradă.

Total aleatoriu şi fără niciun fel de pizmă, am selectat 6 domni şefi „miliţieni” din judeţul Timiş. Primul „pacient”, intitulat Bogoşel Sabin este şeful IPJ-PMT Timiş, acesta are de toate, terenuri intravilane, agricole, extravilane, case şi conturi bancare babane, dar şi maşini, ca doar cum ar ajunge la moşii? Cu 3 intravilane în Timiş şi Arad de peste 1.500 m², un hectar de teren agricol şi un extravilan primit moştenire în Jimbolia, precum şi 2 case, una în Timişoara, alta în Jimbolia şi o reşedinţă de vacanţă la Cralovat, şefu` nu o duce rău deloc. Se mai poate lăuda şi cu cele două autoturisme şi mai ales cu depozitele bancare de peste 200.000 de lei.

Următorul luat în vizor, şeful de serviciu IPJ Timiş, Dumbrava Adrian se mândreşte cu 3 intravilane şi 2 terenuri agricol în judeţul Timiş, precum şi cu două case în Orţişoara şi Giroc de 130 m² şi, respectiv, 250 m². Acesta mai dispune şi de 3 autovehicule: un BMW seria 3, o Dacia Logan şi un Volkswagen Jetta. Datoriile la bancă sunt, însă, un pic usturătoare, un contract imobilar de 63.000 de euro, precum şi unul de achiziţie auto de 8.800 de euro.

Şeful subunităţii Ciacova, Pălăduţă Victor a declarat un teren intravilan de 667 m² în Şag, un teren agricol de 4 hectare în Ciacova şi o casă. Ce conduce domnul Paladuta? Un Mercedes din 2005 şi un Volkswagen Polo.

Mohuţ Gheorghe este şef de birou la Poliţia Municipiului Timişoara, dispune şi el de un intravilan, o casă şi două apartamente. Pe 4 roţi circulă fie cu o Dacia Logan, fie cu un Peugeot 206.

Şefului secţiei S.R.P.T. Timişoara, Iercu Eugen cu 4 intravilane şi unul agricol nu i-au ajuns pătrăţelele din tabelul standard pentru a-şi declara terenurile.Cu un Volkswagen Golf şi o casă în Alios, domnul Iercu o duce bine, şi cu bunuri şi fără datorii.

Tot şef, însă la secţia 2, Surugiu Gheorghe îşi mărturiseşte apăsat şi mare averea: 3 terenuri intravilane în Şag şi Buzad, un apartament în inima Banatului, un Volkswagen Passat şi o rulotă Bursner.

Oamenii legii trăiesc destul de decent, conform declaraţiilor de pe www.poltim.ro. „Când se lasă noaptea peste sat/Şi pe boltă stelele răsar,/Pleacă poliţiştii la furat/Cu maşina domnului primar.” ( epigramă de Ion Ciobanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

MAESTRUL Ștefan Popa Popa’s, cadou la 60 de ani: cetățean de ONOARE al județului Timiș

Celebrul caricaturist Ștefan Popa Popa's și-a sărbătorit ziua de...

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

O noua statie de incarcare rapida a masinilor electrice in Timis, parte din proiectul european NEXT-E

Compania E.ON Energie România a pus în funcţiune ultima...

Articole asemănătoare

Atracții turistice din Timișoara pentru toamna aceasta

Nu mai este un secret că orașul Timișoara este...

Primarul Dominic Fritz a încălcat legea rutieră direct din șaua bicicletei

Pentru că românul s-a născut poet și știe, pe...

USR+ Timiș își va lua adio, cât de curând, de la consilierul local Ana Munteanu

Pentru că românul s-a născut poet și știe, pe...

Din aceeași categorie