Timișorenii care vor să scape de căldura sufocantă din oraș au la dispoziție un eveniment special, în acest weekend, Zilele Lacului Surduc. La manifestări participă și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”BANAT” al județului Timiș în colaborare cu SALVO Timișoara și Unitatea Militară Giarmata, care au pregătit mai multe surprize pentru participanți.
Zilele Lacului Surduc au loc în weekend, în localitatea Fîrdea. Din program nu lipsesc efectivele ISU Banat, care, în colaborare cu SALVO Timișoara și Unitatea Militară Giarmata vor organiza duminică, începând cu ora 12:00, un exercițiu demonstrativ de salvare de la înec și o defilare cu ambarcațiuni pe lac.
De asemenea, în data de 25 și 26.05.2016, pentru desfășurarea în bune condiții a evenimentului, reprezentanții ISU Banat vor asigura măsurile specifice pentru buna desfășurare a evenimentului.