- Advertisement -
Aseară în jurul orei 22:30, un șofer beat a făcut prăpăd pe strada Borzești din Timişoara. Pe o porţiune de drum unde limita de viteză este de 30 km/h şi sunt indicatoare rutiere de atenţionare la copii, şoferul nostru pe fondul consumului de băuturi alcoolice, nu a mai putut controla maşina şi a făcut praf două autoturisme parcate regulamentar pe marginea drumului.
Cei doi pasageri din maşina care a provocat accidentul, au suferit răni uşoare şi au fost preluaţi de ambulanţă şi duşi de urgenţă la Spitalul Judeţean din Timişoara. Din cauza rănilor suferite şoferul care a provocat dezastrul nu a putut fi testat cu aparatul Etilotest, urmând ca poliţiştii să se deplaseze la Spital pentru recoltarea de probe, în vederea stabilirii alcoolemiei.