Tal s-a născut în 30 ianuarie 1978, este absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii de Vest şi a făcut şi Facultatea de Ştiinte Economice, Managment în Sport, tot din cadrtul UvT. A fost şi profesor de sport la Grupul Şcolar de Poştă şi Telecomunicaţii şi la Şcoala Specială Paul Popescu Neveanu. A jucat fotbal la LPS Banatul (profesor Botescu), iar în timpul liber este observator al Asociației Județene de Fotbal. Adi Tal este căsătorit şi are o fetiţă în vârstă de 5 ani.
Noul director a vorbit pentru site-ul D.J.S.T.T. despre problemele cu care se confruntă instituţia pe care o conduce, dar şi despre planurile pe plan scurt, mediu şi lung.
„Avem două probleme majore pe care dorim să le rezolvăm cât mai repede. După cum se ştie, Direcţia dispune de două tabere şcolare, la Poeni Strâmbu şi la Chevereş. Este urgent să facem rost de lemne, pentru încălzirea de iarnă, investiţie pentru care nu avem bani în acest moment. În plus la Poeni trebuie reparată şi centrala de încălzire. A doua problemă este referitoare la sediul pe care îl avem acum, dar sper să găsim înţelegere la autorităţi şi să rămânem aici”, a spus tânărul director.
Competiţii puternice şi loturi de perspectivă
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş contribuie la organizarea a 146 de competiţii de sport de performanţă şi la alte 52 rezervate sportului pentru toţi. „Ne dorim să terminăm cu bine calendarul pe 2013. A fost un an plin, am avut şi campioante internaţionale (badminton) şi campionate naţionale (cantotaj), mai avem Campionatele Europene de navomodelism şi o etapă de talie mondială la dans sportiv. Ne bucurăm că putem ajuta ;i ne putem implica cu maximum de dorinţă în a face lucruri bune, iar în viitorul apropiat îmi doresc să mă întâlnesc cu toţi preşedinţii de asociaţii sportive, cu toţi şedii de catedre, cu Maria Olaru, preşedinta AOR filiala Timiş, pentru a stabili calendarul sportiv pe 2014, dar şi pentru a readucerea la viaţă, dacă pot să spun aşa, comisia mixtă judeţeană de sport. Doresc de asemenea să organizăm în bune condiţii Gala Sportului Timişean, să avem şi premii pe măsura rezultatelor şi toată lumea să fie satisfăcută de acest clasament, care an de an provoacă diferite teme de discuţii”, a spus Tal, care sublinează şi obiectivele pe terem mediu şi lung ale Direcţiei: „Preferăm calitatea în locul cantităţii, iar de la anul ne dorim mai puţine competiţii, dar care să aibă valoare mai mare şi impact mai puternic. Prioritar pentru noi este să avem sportivi calificaţi la Rio, dar pentru că timpul este scurt ne gândim încă de pe acum la crearea unui lot de perspectivă pentru Jocurile Olimpice din 2020. Ne dorim ca sportivii cu care ne mândrim acum să rămână aici, să nu alegă alte oraşe cum s-a petrecut în trecut. Lucrăm şi cu Consiliul Jueţean Timiş la un program prin care să ţinem valorile aici”, a mai declarat Tal pentru portalul instituției.
Adrian Tal îl înlocuieşte în funcţie pe Flavius Nastor care a condus Direcţia în ultimii doi ani şi jumătate.