La plimbare cu bunicii de mână, făcând tot felul de giumbuşlucuri sau atent supravegheaţi de părinţi, copii şi oameni de toate vârstele au profitat de vremea frumoasă de astăzi, chiar dacă a fost relativ rece şi au dat „buzna” în Parcul Copiilor din Timişoara.
Chiar dacă mercurul din termometre abia ajungea la 6-7 grade Celsius, Parcul a fost animat de zeci de copii, de la bebeluşi plimbaţi în cărucioare de părinţii lor, până la adolescenţi care au ieşit doar pentru a lua o gură de aer curat. Cei mai fericiţi au fost copii de câţiva anişori care s-au pierdut în labirintul amenajat lângă „Castel”, dar şi cei care se jucau pe toate „aparatele” amenajate special pentru ei, chiar dacă unele dintre acestea fie nu mai există, ca în vremurile bune ale acestui parc, fie există dar au fost închise datorită sezonului rece.
Vă lăsam în compania imaginilor surprinse sâmbătă, 30 noiembrie 2013.