Președintele PDL și co-președinte al PNL, Dan Popa, a fost validat cu unanimitate de către cei 300 de membri prezenți în ședința consiliului.
Consiliul de Coordonare Judetean reunit joi, 18 decembrie 2014, conform statutului, pe lângă discutarea problemelor organizatorice, a mai luat câteva decizii importante pentru organizație. Astfel, Biroul Permanent Județean a cooptat în rândurile sale, cu statut de vicepreședinți, toți primarii care reprezintă formațiunea politică în județ.
Tot ieri, în cadrul aceleiași ședințe, a fost validat și Secretarul General al Biroului Județean, funcție vacantă ca urmare a numirii lui Dan Popa ca președinte, în persoana primarului din Sânnicolau Mare, Dănuț Groza.