Cea mai mare creștere a avut-o moneda elvețiană, de aproape 2,3% față de finalul lui aprilie. Aceasta a fluctuat pe piețele internaționale între 1,031 și 1,048 franci/euro, în timp ce cursul a crescut până la un maxim de 4,3067 lei, la finalul perioadei el fiind stabilt la 4,2986 lei.
Față de sfârșitul lunii trecute, euro a crescut cu circa 0,7%, iar în perioada analizată cursul a urcat de la 4,4279 la 4,4497 lei, la finalul ei. Ultima ședință a intervalului a debutat în jurul nivelului de 4,4450 lei, iar tranzacțiile s-au realizat între 4,4390 și 4,4540 lei, euro revenind, după mai bine de două săptămâni, peste pragul de 4,45 lei. Cotațiile de la închidere erau cuprinse între 4,4420 și 4,4450 lei.
Evoluția leului din perioada următoare va continua să fie marcată mai ales de factorii externi, decât de cei interni. Chiar și reducerea dobânzii de politică monetară de la 2 la 1,75% nu va avea efecte negative, cea din zona euro fiind de aproape 0%, la fel ca și cea din SUA. Și măsura reducerii TVA la alimente la 9% va avea un efect pozitiv, BNR reducându-și prognoza de inflație pentru acest an de la 2,1 la 0%.
Cursul dolarului american a fluctuat între 3,9106 și 3,9841 lei, la finalul intervalului el fiind stabilit la 3,9597 lei, mai sus cu circa 0,2% față de ultima ședință a lunii trecute. Vineri, cotațiile din piață au fluctuat între 3,936 și 3,98 lei.
Perechea euro/dolar a crescut de la 1,1066 la 1,1392 dolari, maxim care nu a mai fost atins din ultima decadă a lunii februarie. La finalul perioadei, cotațiile au fluctuat între 1,1180 și 1,1288 dolari, piețele americane închizându-se la 1,1208 dolari. Nivelul dobânzilor din SUA este principalul criteriu al evoluției din acest an a dolarului. Iar, Rezerva Federală americană, are ca principal indicator rata șomajului. Aceasta a scăzut luna trecută la 5,4%, cel mai redus nivel din ultimii şapte ani, semn că investitorii americani își revin după sincopa din primul trimestru, când creșterea PIB-ului american a fost de numai 0,2%, după ce ultimele trei luni din 2014 aduseseră un salt de 2,2%. Reamintim că de la jumătatea anului trecut dolarul a intrat pe o pantă ascendentă, investitorii mizând pe creșterea dobânzilor de către Fed. În această perioadă avansul luat de moneda americană față de principalele valute a fost de circa 20%.
În piața la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacționat pentru luna viitoare înre 1,1076 și 1,1386 dolari, iar uncial de aur cu aceeași scadență la 1.181 dolari.
*Analiza cuprinde perioada 4 – 8 mai