Astfel, în urmă cu circa două săptămâni, Guvernul României a admis cesionarea către CJT a 80% din părțile sociale deținute de Ministerul Transporturilor la ”Traian Vuia”. Așa se face că mult anunțatul transfer de proprietate, dinspre statul roman înspre administrația județeană, trâmbițat încă din luna februarie a.c. de către Titu Bojin și rostogolit luni întregi, se va înfăptui, probabil, în următorul plen al CJT, când consilierii județeni vor trebui să accepte, cu brațele deschise, ”donația” cu titlu gratuit a Guvernului României! Un lucru e cert: odată cu decesul prematur al USL este clar că administrația județeană nu va mai împărți acțiunile de la AIT cu Primăria Timișoara, conform promisiunilor publice, președintele Titu Bojin intenționând să rămână unic ”investitor strategic” și stăpân nemijlocit pe patrimoniul AIT. Acum, chiar dacă social-democratul de la CJT ar vrea să-l combine pe liberalul de la PMT și să-i bage pe gât acțiuni de la AIT, în mod corect, Nicolae Robu nu ar avea cum să le accepte, cu atât mai mult cu cât, în repetate rânduri, ”brătienii” de pe malurile Begăi s-au exprimat public asupra faptului că Aeroportul Timișoara ar fi o gaură neagră la bugetul local, bătând obrazul PSD pentru managementul hilar și defectuos cu care se confruntă această instituie publică care, până mai ieri, era una de interes national și strategic. Ce a ajuns AIT, azi, sub bagheta PSD Timiș, e de domeniul fantasticului! Și asta pentru că, în mod evident, așa s-a vrut! Dacă intenția CJT ar fi fost cea declarată public la preluarea acțiunilor statului roman, că se dorește ”dezvoltarea regională” a AIT și ”competitivitatea instuției”, atunci PSD Timiș ar fi trebuit de mult să intervină pe ”Traian Vuia” și să oprească căpușarea acestei instituții publice de o grămadă de firme cu afinintăți și chiar cu sânge social-democrat! E o nebunie!
CJT vine la butoane, la AIT…
…deși, o să râdeți, dar șefii administrației județene au fost la butoane din momentul în care l-au instalat la cârma instituției pe pesedistul Dan Idolu și l-au girat pe acesta pentru un al doilea mandat de manager general la ”Traian Vuia”. Asta în primul rând! În al doilea rând, dacă e să dăm lucrurile pe față și să garantăm 100% pentru documentele care au intrat in posesia www.voceatimisului.ro, acum facem referire strict la cele contabile și de marketing, atunci lucrurile se complică un pic, cu atât mai mult cu cât vorbim de banul public, că doar proprietarul pachetului majoritar de acțiuni de pe AIT, recte 80%, a fost statul român, până nu demult. Și, ca să își facă toată lumea o idee asupra modelului de lucru social-democrat de pe AIT, odată cu venirea ca manager general al lui Daniel Idolu, intrăm în concret cu firma Positive Solution SRL, una dintre societățile abonate cu contracte bănoase, periodice și a la long pe moșia publică de pe ”Traian Vuia”. Conform datelor de la Oficul Registrului Comețului Timiș, actionar unic al societății este Adriana Topai, un nume care nu spune mare lucru. Dacă coroborăm datele de la ORC cu cele de pe Facebook, atunci e lesne să-ti faci o idee că, în fapt, proprietara SC Positive Solution SRL nu e tocmai Adriana Topai, ci Monica Maria Trușcă care, de altfel, până la data de 1 martie a.c., când a devenit director executiv la ”Protecția Copilului” Timiș, a deținut controlul societății. Practic, un schimb de acționariat, tocmai pentru a se evita incompatibilitatea! Ca tabloul să fie complet, în baza bunelor cutume de nepotism ale PSD, Monica Maria Trușcă este verișoara primară a vicepreședintelui CJ Timiș, Călin Dobra! Revenid la Aeroportul Timișoara, la data de 23 noiembrie 2012, pe mandatul de director al pesedistului Dan Idolu, SC Positive Solution SRL încheie cu ”Traian Vuia” un contract pentru ”produse personalizate”, iar suma de 18.383 RON se plătește către firma privată fix în ultima zi a anului! Urmează o nouă livrare de ”produse personalizate” către AIT, în sumă de 10.571 RON, după care o ”înfoliere de carduri HiD”,tot în favoarea AIT, în sumă de 5.286 RON, ca, mai apoi, ”flyere informative” în valoare de 2.976 RON și ”flyere policromie” în cuantum de 3.750 RON. Si, din nou, livrare de ”flyere informative” în sumă de 2.400 RON către AIT! Pe scurt, cam asta ar fi legăturile financiare dintre SC Positive Solution SRL si Aeroportul Timișoara. Despre combinațiile acestei societăți cu CJT, recte ”jongleriile” cu platoul de la Bastion Terezia, monument istoric care aparține administrației județene, într-un număr viitor!
Grămada cere vârf
Ca la orice instituție publică, cu un buget cât de cât, e loc pentru toată lumea, cu atât mai mult cu cât ai o recomandare politică sau există afinități cunoscute cu partidul de la guvernare. Asta a fost ca și o mica paranteză întrucât, evident, în cazul lui Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș și al PSD Timiș, acesta nu a avut nevoie de nicio recomandare politică când s-a lipit de bugetul Aeroportului Timișoara. Pur și simplu, Dan Idolu, în calitate de director al AIT, a ales SC Lugomet SA, firmă ce aparține lui Titu Bojin, pentru lucrări de ”revizie pod rulant”, în valoare de 28.520 RON. Ca Dan Idolu are o mare sensibilitate la numele de Bojin, explică și faptul că, în luna ianuarie 2013, managerul AIT a încheiat un contract, pentru ”evaluare prețuri chirii”, în sumă totală de 4.120 RON, cu un anume…Dionisie Bojin!?! O altă firmă din anturajul PSD Timiș este SC Satimpex SRL, patronată de Traian Sere, partener de vânătoare și prieten intim cu directorul AIT, Dan Idolu. Practic, cei doi sunt colegi de grupă de vânătoare. Firma lui Traian Sere este principalul furnizor de bannere si mash-uri electorale pentru PSD, în perioada campaniilor locale și județene. Revenind la SC Satimpex SRL, de altfel o firmă cu tradiție și un bun renume pe piața bănățeană, site-ul de internet al societății arată că firma se ocupă cu: prelate auto și feroviare, carosări, remorci auto, corturi, copertine, marchize și acoperiri de suprafețe mari. Ciudat, pentru că, conform contractelor de pe AIT, SC Satimpex SRL a prestat cu totul altfel de munci, decat cele cuprinse în ”curriculum vitae” și în portofoliu: ”lucrări poartă îmbarcare” – 194.873 RON și ”construire substație PSI” – 65.009 RON ”. Și, ca să încheiem cu prietenii de vânătoare ai lui Dan Idolu, în aceeași categorie trebuie incluși și acționarii SC Cons Electrificarea Instal SRL, abonați în toate regimurile politice la banii de pe AIT: ”revizie PT” – 81.860 RON, ”verificare prize” – 10.624 RON, ”închiriere utilaje” – 9.120 RON, ”modernizare PT13” – 385.150 RON, ”întreținere terenuri” – 2.569.710 RON!!!
AIT, un soi de Versailles
Acum, ca tot ne-am lămurit că AIT plătește aproape 3 milioane de RON pentru întreținerea spațiilor verzi de pe ”Traia Vuia”, trebuie să mai facem o mica paranteză, pentru că tot suntem la capitolul ”plante și arbuști”. Tot din documentele interne ale Aeroportului Timișoara rezultă că instuția bugetară, care se pregătește de zor să fie preluată sub aripa CJ Timiș, a semnat câteva contracte interesante și cu SC Adi & Flo SRL pentru ”lucrări fântână” – 43.750 RON și cu SC Tout Terrain Service CO, tot pentru ”întreținere spați verzi” circa 150.000 RON. Către SC Heticon SRL, AIT a plătit pentru ”servicii protecția mediului” suma de 62.400 RON, iar către Mihalache Cătălin , servicii de securitate a muncii, cuantumul de 13.861 RON! De precizat că toate firmele enumerate mai sus au venit către AIT și către directorul Dan Idolu cu recomandări pe linie PSD sau, in cel mai fericit caz, ca urmare a unor relații interpersonale cu managerul de pe ”Traian Vuia”. În numărul viitor vom dezvolta contractele Aeroportului Timișoara cu o serie de societăți de brokeraj, clinici medicale private, firme de curățenie și distribuție de materiale septice, societăți de birotică și avocatură, firme de pază și securitate, evident, cu toate încrengăturile care decurg din această asociere și unde sau cât de sus duc firele! Evident, cireașa de pe tort va fi legată de SC Albix General Construcții SRL, societate care a câștigat contractul de reparații și modernizare a pistei de pe Aeroportul Timișoara, chiar la început de mandat al pesedistului Dan Idolu. Pe scurt, ei vin cu contractul, noi venim cu copiile după registrul de intrari ale mașinilor pe pista AIT și o să facem un mic exercițiu matematic, astfel încât să ne dăm seama cât s-a muncit și cât s-a facturat și s-a decontant…
AIT a ajuns un aeroport moc si prafuit, cu numarul de pasageri in prabusire.Cursa Austrian a disparut, a ramas doar Lufthansa , care cere preturi halucinant de mari, in rest Wizz ce mai misca, dar cu destinatii foarte putine , coparat, depilda, cu aeroportul Cluj.
Cat despre Tarom, este inexistenta.In afara de cursa de Bucuresti, exorbitant de scumpa, nimic.
Bine ca opereaza de la Iasi curse externe, de pe o pista de toata groaza.
Impostura si incompetenta cat cpronde.
Alta hotie marca PSD.
De PISTA CAND NE POVESTITI? De firma ALBIX SI DL ALEXA CARE CU 10.000.000 MIL EURO TOARNE ASFALT DE 2CM CU LUNGIME DE 3500 M SI LATIME DE 60 M ADICA CU 3.500.000 EURO/ KM DE ASFALT ? RUSINE PENTRU TIMISORA SI TIMIS CA NICI O PISTA NU SE POATE FACE FARA SA FURATI CEL PUTIN 50% ! DAR POATE AVEM EXEMPLU DE LA CLUJ CU ALT MARE DIRECTOR DE AEROPORT CERCETAT AZI TOT PENTRU PISTA DE LA CLUJ
Sigur ne spuneti si de cei care au participat ca si concurenti la “licitatia ” , adica o firma care au detinut si ei un bar in aeroport si care in afara ca au venit la licitatie sa faca “jocul ” celor de la turabo, au furat si ei aeroportul prin ACEIASI METODA adica au avut un contract de 5 mp si folosesc in realiatae 60 mp. Se numeste costa cafe domnilor de la curte de conturi, corpul de control de la minister si procurorilor de la parchet. Poate va intrebati si voi de ce toti din aeroport au contracte cu preturi SUPRAEVALUATE si folosesc suprafete de la 5 pina la 10 ori mai mari. Deci atentie nu cu 5-10% mai mari ci de 5-10 ORI mai mari. Deci nu poate fi o greseala ci e vorba de INTENTIE adica PREJUDICI. Asta asa pentru tigari ca adevaratele furaciuni se faceau cu contracte serioase cu companiile sau cu pasagerii cu handicap de zeci si sute de mii euro / luna.
Afacerea Turabo! Cel mai bogat bancher din Romania a fost ajutat sa “tepuiasca” Aeroportul International Timisoara cu peste 450.000 de euro!
Posted on July 8, 2014 by Gigi Ilas in Ancheta, Justitie, Pe surse // 0 Comments
turabo_cafe
Procurorii DNA Timisoara continua sa investigheze modul in care au fost inchiriate spatiile comerciale de pe Aeroportul International “Traian Vuia” Timisoara in ultimii ani, dar si contextul in care principala poarta aeriana a vestului a fost capusata de firmele unor afaceristi cu radacini in lumea politica din Timis, Bucuresti sau Caras-Severin sau, la nivel mai redus, de sereleurile jurnalistilor de casa ai directorului Daniel Idolu.
Considerata o afacere de succes de catre procurorii anticoruptie, in conditiile in care este folosita ca etalon de performanta in evaluarea altor licitatii si contracte de inchiriere de pe AIT, afacerea Turabo este, in realitate, una dintre cele mai mari tepe date aeroportului banatean de catre afaceristii verosi din capitala, valoarea prejudiciului fiind de peste 400.000 de euro. Dar, sa vedem care este istoria acestui “tun” dat la Timisoara de imberbul tepar bucurestean Tudor Dragomir Niculescu, care, la nici 30 de ani, cand a intrat in relatii contractuale cu directorul Daniel Idolul, patrona un lant de 50 de cafenele Turabo, adica o afacere de peste 15 milioane de euro.
In data de 20.10.2008, in baza unui memoriu intocmit de Serviciul Comercial al AIT, conducerea societatii a decis sa scoata la licitatie publica o suprafata de 10 metri patrati, in incinta aeroportului, pentru infiintarea unui bar. S-a stabilit ca licitatia sa aiba loc in 4.11.2008, iar in caietul de sarcini – care, ca un amanunt deloc neglijabil, nu prezenta nici un numar de inregistrare, aspect ce poate fi interpretat si ca o intocmire ulterioara a documentului, cand procurorii au inceput verificarile la sange – s-a evidentiat faptul ca suprafata scoasa la licitatie publica este de 10 mp, iar durata contractului este de un an. Fix!
La caietul de sarcini a fost anexata si o schita ilustrativa, din hasurarile careia, paradoxal, nu reiesea exact nici pozitia viitorului bar, nici suprafata ce urma sa-i fie alocata. Se putea identifica doar un spatiu cu mese de 120 de mp. Jocurile de culise in favoarea viitorului chirias au inceput exact in 4.11.2008, cand trebuia sa aiba loc licitatia publica! Ignorand datele din caietul de sarcini, care fusese achizitionat de cateva firme doritoare de spatiu in aeroport, conducerea AIT decide marirea suprafetei scoase la licitatie de la 10 la 20 mp, majorarea duratei contractului de la 1 la 4 ani, schimbarea termenului de amenjare a spatiului si darii in folosinta a barului de la 30 la 60 de zile, dar si amanarea licitatiei cu o saptamana.
Tudor Dragomir Niculescu
“ Aceste schimbari de ultim moment au fost comunicate, printr-o adresa, doar BRTV Grup, firma din Bucuresti care, pana la urma, a intrat in acel spatiu, fara ca aceste informatii sa ajunga si la ceilati participanti la licitatie. Se poate spune ca, inca din start, a fost restrans cercul participantilor la o singura firma, accesul celorlalti fiind obstructionat in mod ostentativ. Nu s-a intocmit un alt caiet de sarcini, cum ar fi fost corect, in care sa se mentioneze schimbarile majore de situatie, fara sa mai spunem ca noile date nu au fost facute publice, pentru a fi aflate si de ceilalti competitori”, ne-a declarat unul dintre sefii AIT din acea vreme.
La licitatia care a avut loc in data de 12.11.2008 s-a prezentat BRTV Grup Bucuresti, beneficiara jocurilor de culise din partea locatorului, dar si o a doua firma, care detinea deja un spatiu pe aeroport unde functiona o cafenea, pe post de iepure. Cum era de asteptat, BRTV Grup a castigat licitatia si si-a adjudecat spatiul de 20 mp la pretul supraevaluat de 161 euro mp/luna, desi la vremea respectiva in cele mai exclusiviste centre comerciale din oras pretul chiriei la metru patrat era de maximum 35 de euro la Iulius Mall sau 18 euro pe strada Alba Iulia.
“Se foloseau tarife mari pentru inlaturarea competitorilor! Beneficiarii spatiilor adjudecate la preturi astronomice stiau ca vor plati chiria pentru 20 de metri patrati, cat era mentionat in contract, dar in realitate se vor putea folosi peste 100 de metri patrati. Asa a fost si in cazul cafenelei Turabo: pe acte s-a inchiriat o suprafata de 20 de metri patrati, la un pret fara concurenta, dar firma din Bucuresti a folosit 120 de metri patrati. In acest mod, de fapt, ei au inchiriat spatiul din AIT cu 26 euro/ mp. Aceasta era o practica curenta pe aeroport in cazul spatiile comerciale inchiriate cu dedicatie. Licitatiile erau trucate pentru favorizarea clientului care trebuia sa castige! Preturile erau supraevaluate tocmai pentru indepartarea posibililor contracandidati”, spune unul dintre angajatii AIT care au cunoscut aceste practici anticoncurentiale si devastatoare pentru bugetul institutiei.
Dar, misterul afacerii Turabo nu s-a oprit aici! Cafeneaua Turabo a functionat, bine merci, in perioada ianuarie 2009 – octombrie 2009, fara sa fi achitat vreodata chiria datorata pentru spatiul ce i-a fost atribuit in urma falsei licitatii. In mod absolut surprinzator, directorul Daniel Idolu a acceptat amanarea la plata chiriei a teparilor din capitala, pana in octombrie 2009, cand firma a fost evacuata din cauza datoriilor. Mai mult, AIT nu a reusit niciodata sa recupereze aceasta datorie, de aproape 30.000 de euro in scripte si de circa 460.000 in realitate, dintr-un motiv foarte simplu: BRTV Grup Bucuresti a intrat in insolventa!
“Aceste contracte nu pot fi puse la dispozitia presei din motive obiective, fiind documente folosite de organele de cercetare penala intr-un dosar penal deschis impotriva fostei conduceri a Aeroportului Internalional Timisoara”, ne-a transmis directorul Daniel Idolu in urma unei cereri de informatii pe Legea 544, uitand faptul ca acest contract a fost semnat pe vremea in care domnia sa se afla la conducerea aeroportului timisorean.
nicolae_danila_bnrrrIn tentativa de a sparge misterul din jurul afacerii Turabo, adica a cafenelei care timp de 9 luni a fost gazduita pe aeroportul international din Timisoara in mod absolut gratuit, trebuie sa spunem ca unul dintre actionarii Turabo Grup Bucuresti, cu 10% din actiuni, este si Nicolae Danila, fost consilier special al guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, care a mai indeplinit functiile de administrator special al Bancorex si presedinte al BCR. Conform presei de specialitate, Nicolae Danila este considerat cel mai bogat bancher roman, cu active lichide de peste 21 milioane de euro, depuse in conturi la 14 banci. Actualmente, Nicolae Danila face parte din Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei…
Dl ziaristi, ati uitat de CONTRACTUL DE MARCHETING oferit pe tava celor de la wizz contra unui spagi prin ungaria? La 3.000.000 euro , 30% inseamna 1.000.000 euro spaga data in mai multe transe ? Cei de la DNA le mai trebuie mult pana sa faca CEVA? Dl procurori toata Timisoara stie si voi nu? Cat va trebuie sa va miscati? Sau nu aveti voie de la Procurorul sef din Timis?
In data de 02.05.2007, SC Building Developers SRL simte pe propria piele primul semn de discriminare pozitiva din partea conducerii aeroportului si se trezeste in brate cu nu mai putin de patru spatii comerciale. Primite in locatiune, desigur. Dupa metoda brevetata de AIT, cele patru spatii comerciale – aflate in zona sterila plecari curse externe, tranzit si aerogara de curse externe – aveau suprafete cuprinse intre 4 si 6 mp, in total 20 de mp, pentru care se achita o chirie de 1.105 euro plus TVA.
“Preturile au fost negociate direct, iar spatiile nu au fost scoase la licitatie publica, cum era normal! Au inchiriat suprafete de 4 – 6 mp, desi in realitate chiriasul folosea 30 – 50 de metri patrati. A fost si cazul contractului 435 din 2 mai 2007, semnat direct pe o perioada de trei ani, desi regulamentul de ordine interioara spunea ca se putea face doar pe un an si prelungi ulterior, care a aparut exact in ziua negocierii. E si hazliu sa crezi ca o activitate de snack-bar sau cafenea se poate desfasura indoar 4 metri patrati”,
Interpretand in mod logic acest raspuns, ajungem la concluzia ca DNA cerceteaza si contractele incheiate in anii 2006, 2007, 2008 cand la conducerea AIT se afla chiar domnia sa. In ciuda eforturilor noastre, opinia reprezentantilor SC Building Developers SRL – firma care anul trecut a avut o cifra de afaceri de 540.314 lei, venituri totale de 556.193 de lei, cheltuieli totale de 557.641 lei si pierderi de 1.448 de lei – nu a putut fi obtinuta. In final, pentru a zugravi un anumit cerc relational, trebuie sa spunem ca, in octombrie 2007, in cadrul unei ceremonii desfasurate la Catedrala Mitropolitana din Timisoara, Daniel Idolu si Cristian Busoi, precum si alte persoane, au devenit membri ai Ordinului Cavalerilor de Malta, societate francmasonica in care sunt admisi doar cei care au deja un anumit grad de initiere oculta…
Cu alte cuvinte, un specialist și un om de neînlocuit din moment ce politicul l-a reinstalat pe funcție! Ca să păstrăm proporțiile adevărului, Idolu a jucat la mai multe capete, ca să-și vadă visul împlinit. Mai exact, ca să se cocoațe în jilțul de șef al AIT, pesedistul Idolu s-a dat puternic în bărci cu liberalii Sorin Frunzăverde (președintele CJ Caras Severin), Marcel Vela (primarul Caransebesului) și, nu în ultimul rând, cu (euro)parlamentarul Cristian Bușoi, fost președinte al Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate. Evident, nu e nicio crimă împotriva umanității să te dai bine cu ”aliații”, cu atât mai mult cu cât, la vremea respectivă, PNL și PSD formau USL, chiar dacă orgoliile și competiția internă din coaliție erau enorme! Partea proastă e că, deși știau ce probleme de management au existat în trecutul tulbure al lui Dan Idolu la AIT, politicul a dat undă verde, asumându-și astfel și răspunderea…
Cred ca a venit timpul ca pe fostul primar Oancea Viorel sa-l intrebe oaresice procorori cum a dat el casele din centru istoric al Timisoarei la tigani si, mai ales, pe ce sume (in SUTE DE MII DE marci germane). Crede el ca lucrurile alea au fost uitate. Alooo, Viorica, cred ca ti sa apropie randul. Pana atunci, poate se apleaca si Vocea Timisului la subiectul asta si verifica ceva docomente din arhiva primariei si pe la judecatorii si tribunal. Sa vedeti acolo “tunuri imobiliare” si poate afla timisoarenii cui ii datoreaza “recunostinta” pentru ca centrul acestui minunat oras a devenit O TIGANIE.
Ce aveti domne cu Idolu!?! Asta e cotizant bun la PSD. In fiecare luna da cu banu’ la partid si in rest ce-i mai ramane da pe votca. Hai liberare’
Unul dintre politicienii care beneficiaza de un regim special pe AIT, alaturi de alte vipuri politice aflate in relatii contractuale cu al doilea aeroport ca marime din tara, este si fostul secretar de stat la Ministerul Apararii Nationale, Viorel Oancea, fost PNL-ist de frunte si actualmente PDL-ist.
Desi se afla in opozitie, Oancea are o legatura mai mult decat speciala cu actualul ministru al Afacerilor Interne, generalul Gabriel Oprea, in conditiile in care in perioada 2009 – 2012 a fost mana sa dreapta la MApN, dar si cu europarlamentarul PNL Cristian Busoi, de care il leaga o frumoasa prietenie inca de pe vremea cand erau colegi de circumscriptie electorala in Timisoara si votau legi de aceeasi parte a baricadei in Camera Deputatilor.
Cum era si firesc, din cauza de ANI, Viorel Oancea nu putea sa apara in actionariatul vreunei firme care sa faca afaceri cu Aeroportul Timisoara, de aceea i-a infiintat o firma fiicei sale, Bianca Patricia Oancea, devenita Opra dupa casatorie, si a pus-o la treaba. In baza unor contracte de inchiriere incheiate dupa anul 2005, SC Building Developers SRL Dumbravita, administrata de Bianca Opra, a inceput, din 2007, o adevarata campanie de cucerire a spatiilor comerciale din AIT.
In data de 02.05.2007, SC Building Developers SRL simte pe propria piele primul semn de discriminare pozitiva din partea conducerii aeroportului si se trezeste in brate cu nu mai putin de patru spatii comerciale. Primite in locatiune, desigur. Dupa metoda brevetata de AIT, cele patru spatii comerciale – aflate in zona sterila plecari curse externe, tranzit si aerogara de curse externe – aveau suprafete cuprinse intre 4 si 6 mp, in total 20 de mp, pentru care se achita o chirie de 1.105 euro plus TVA.
Din cate observ,acest articol desconspira „spionii”care se vand pentru o Eugenia !!!de PT-12 nu ti-au „vomat”,s-au nu l-au localizat ?
Ce golan si bandit acest director Idolu! Institutiile statului dorm si nu vad furaciunile de la aeroport? Sau nu au curaj sa se bage ca de vecinii si prietenii nu trebuie deranjati. Romania trezestetetetetetetete!