Deşi nu părea o certitudine, presa locală vehiculând alte nume pentru trupa lui Velcea, ex-polistul Alexandru Popovici este pe cale de a îmbrăca din nou tricoul celor de la Poli Timişoara. Atacantul a confirmat în exclusivitate pentru Vocea Timişului, că, cel mai probabil, mâine va semna contractul cu trupa de pe Bega, asta după ce, cu câteva ore înainte, managerul sportiv al clubului bănăţean – Călin Rosenblum – a confirmat şi el interesul clubului pentru jucătorul care vine de la Chiajna.
Dacă la reunirea ce a avut loc luni, între componenţii lotului cu care Poli a promovat în Liga I au apărut trei nume noi – toţi în probe, la numai o zi de la reunire, Poli confirmă în proporţie de 99% primul transfer, prin vocea managerului sportiv – Călin Rosenblum.
Alături de trupa lui Velcea, vine, de miercuri, Alexandru Popovici, fostul jucător al Concordiei Chiajna, dar şi fost component al Politehnicii Timişoara în „era” Iancu. Atacantul a confirmat pentru Vocea Timişului că se va alătura echipei Timişoarei, şi că, cel mai probabil, miercuri va semna şi înţelegerea cu Poli Timişoara. „E adevărat, am revenit la Poli! nu am semnat încă contractul, dar cel mai probabil că mâine se va întâmpla şi asta, dacă totul e în regulă” a declarat Popovici pentru cititorii noştri.
„Am ajuns la un acord cu Alex Popovici. De mâine vine la antrenamente” a declarat Rosenblum marţi după-masă, care a confirmat faptul că alb-negrii se află în negocieri şi cu alţi jucători. „Discutăm cu doi portari, am mai avut discuţii şi cu impresarul lui Sergiu Buş, pe care ei vor să îl dea doar sub formă de împrumut, ceea ce noi nu acceptăm. Ar mai fi Warankov, care vine şi el” a spus managerul sportiv al clubului proaspăt promovat.
La reunirea de luni, alături de Poli s-au mai antrenat şi fundaşul sârb Ivica Milutinovic (ultima dată la BSK Borca), atacantul venezuelan Jorge Ruiz (ultimul club: Tucanes de Amazones) şi stopperul croat Adrian Valentic (provenit de la Karlsruhe), toţi trei fiind, deocamdată, în probe.