Extinderea pasajelor Popa Şapcă, Jiul, şi Solventul începe cu studii de fezabilitate

- Advertisement -

Actualele studii de fezabilitate ce există pe subiectul extinderii celor trei pasaje nu sunt valabile deoarece nu vizează soluţii satisăcătoare pentru urbanistica Timişoarei din acest moment, Astfel, în urma unei licitaţii, o firmă din Iaşi a câştigat dreptul de a realiza o serie de trei noi studii de fezabilitate pentru pasajele Popa Şapcă, Jiul şi Solventul. Societatea naţională CFR a avizat soluţiile actuale, şi mai trebuie să îşi dea avizul pentru noile studii.

Licitaţia a fost uşor câştigată de firma respectivă datorită sumei mici necesare realizării studiilor : între 15.000 şi 18.000 de euro. Aceasta va trebui finaliza aceste studii până la sfârşitul lunii octombrie.

Conform spuselor primarului Nicolae Robu, extinderea pasajelor este absolut necesară pentru fluidizarea circulaţiei din Timişoara. Largirea şi extinderea pasajelor în subteran va realiza o legatură foarte rapidă între zona Gării şi zona Centrala (Inel 1) şi fluidizarea pe Inelul 2 Central. Sfaturile a mai multor arhitecţi străini pentru primarul Robu au fost să demareze liniştit lucrările, acestea fiind soluţia cea mai viabilă.

Anul viitor în primăvară, adică anul 2014, va fi anul în care vor fi predate proiectele tehnice, va avea loc licitaţia pentru construcţia celor trei pasaje, iar tot atunci va incepe şi execuţia propriu-zisă. Primul pasaj care va fi extins va fi probabil pasajul Jiul, datorită problemelor pe care le prezintă, deşi timişorenii îsi doresc ca pasajul Popa Şapcă să fie primul pe listă.

„Consiliul local va decide dacă se va face pasul următor – elaborarea proiectelor tehnice” a spus primarul Nicolae Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie