Sub motto-ul „Să aducem normalitatea la ea acasă în oraşul nostru”, primarul timişorean Nicolae Robu a emis vineri un comunicat care poate lăsa cu gura căscată mulţi dintre adversarii săi politici. Acesta dă dovadă de un spirit de fair-play, deloc familiar politicienilor români. „Aşa cum se cunoaşte, eu sunt novice în politică. Am intrat în acest domeniu abia de 5 ani (în toamna lui 2008). Am intrat cu gândul nu să fac politică precum cei care m-au nemulţumit prin prestaţia lor, ci, dimpotrivă, să promovez un alt spirit. Spirit caracterizat în primul rând prin fair-play, atât faţă de colegi, de aliaţi, cât şi faţă de adversari, iar apoi prin moralitate, profesionalism şi, pe cale de consecinţă, eficienţă în interesul public” a anunţat edilul-şef din Timişoara.
Acesta nu s-a sfiit să recunoască faptul că o parte dintre partidele din opoziţie, sau mai exact dintre consilierii locali aflaţi de cealaltă parte a baricadei, au venit cu idei bune pentru obiective ce necesită finanţare de la bugetul local, care este aproape de a fi finalizat. „Întrucât în această perioadă lucrăm la finalizarea bugetului Consiliului Local pe 2014, am considerat că NORMAL ar fi să inventariem pt. analiză toate ideile de bine pt. Timişoara, INDIFERENT cui aparţin ele şi, de aceea, am intreprins următoarele demersuri:
1. Am organizat, pe linie de partid (PNL, evident) nenumărate întâlniri cu cetăţenii, unde am luat la cunoştinţă de păsurile lor;
2. Am avut o mulţime de întâlniri cu Consiliile Consultative de Cartier, interlocutori deosebit de importanţi pt. noi şi cu care colaborăm excelent;
3. Am cerut tuturor direcţiilor din Primărie să facă propuneri;
4. Am organizat discuţii, de tip ”brainstorming”, cu consilierii personali şi city managerul;
5. Am cerut tuturor consilierilor locali –ai puterii şi ai opoziţiei, în egală măsură!- să vină cu propuneri” a menţionat Robu, prin intermediul unui comunicat de presă.
Modalitatea aleasă de primar este bineînţeles una „tehnologică”, folosindu-se de telefon „transmiţându-le, personal, următorul sms” a specificat edilul, care a făcut public inclusiv textul trimis către consilierii locali din Timişoara: „Stimaţi Consilieri Locali, Mai întâi, vă urez La mulţi ani şi numai bine. În al doilea rând, vă rog ca până miercuri, 15.01.2014, să depuneţi la Cabinet Primar propunerile dv de obiective de finanţat în 2014, astfel încât să le putem avea în vedere la elaborarea proiectului de buget pe 2014. Cunoaşteţi, cu toţii, complexitatea unui buget ca al Timişoarei şi ştiţi foarte bine că nu e recomandat, datorită riscurilor ce ar fi incumbate, să se intervină asupra lui improvizat, în plenul şedinţei de adoptare. Cu stimă, Primar Nicolae Robu” a anunţat primarul, care a salutat propunerile făcute joi de „colegii” de la PSD, dar anunţându-i pe social-democraţi că o parte dintre solicitările lor sunt deja în curs de execuţie. „În această perspectivă, nu pot decât să salut propunerile strânse de PSD, pt. că ele denotă preocupare, chiar dacă o mulţime dintre ele sunt proiecte în continuare, aflate, evident, pe agenda noastră, a executivului, unele în fază de licitare a execuţiei, altele în alte ipostaze -Spitalul de Copii, Skate Park, etc.-. O altă parte, sunt, aşa cum se şi afirmă, colectate de la cetăţeni, de la Consiliile Consultative de Cartier, chiar din executivul Primăriei şi, prin urmare, sunt deja pe lista noastră pe care împreună urmează să o dezbatem, dar redondanţa ne ajută să nu le scăpăm”.
„Am mai primit propuneri de la PNL (vezi punctul 1 de mai sus) şi de la d-nii consilieri Folică Petrică (PP-DD), Bogdan Herzog (PNŢCD) şi Flavius Boncea (PNŢCD) şi vreau să le mulţumesc tuturor, aşa cum le mulţumesc, evident, aliaţilor de la PSD. Colegii de la PDL n-au făcut propuneri. Îi aştept la anul, să fie mai constructivi, mai preocupaţi de binele Timişoarei” a explicat Robu mulţumit de colaborarea pe care a avut-o cu membrii celorlalte formaţiuni politice.
De ce nu primesc dascălii gratuitate la R.A.T.T.
Primarul Timişoarei a motivat încă de pe acum care este motivul pentru care cadrele didactice şi nedidactice din învăţământul preuniversitar nu vor primi gratuitate pe mijloacele de transport în comun – după ce ieri, PSD propunea acest lucru. „Evident, indiferent de unde provin ele, o parte dintre propuneri se vor regăsi în proiectul de buget, altele nu –şi asta, de cele mai multe ori, datorită insuficienţei fondurilor în raport cu necesităţile- şi îi rog pe colegi să înţeleagă că nu se poate altfel şi să nu se supere. Spre exemplu, din susţinerile PSD, eu, personal şi PNL nu putem fi de acord cu acordarea de gratuităţi pe mijloacele de transport în comun pt. cadrele didactice şi nedidactice din învăţământul preuniversitar (cca 800 persoane), pt. că ar fi profund discriminatoriu: există tineri şi o mulţime de cetăţeni de toate vârstele cu salarii la fel de mici sau chiar mai mici, care lucrează în alte sectoare, inclusiv în cel privat şi noi n-avem voie să avantajăm o anumită categorie socială doar pt. că ea este mai vocală (liderul de sindicat Virgil Popescu m-a ameninţat cu pichetări ale Primăriei dacă nu accept această revendicare, dar… eu nu sunt sperios din fire). Dacă vrem o gratuitate corectă, atunci trebuie să continuăm ce am experimentat: gratuitatea pt. toţi timişorenii cu venituri sub 2 000 de lei pe lună”, pentru ca la final să mulţumească celor care a considerat el că merită menţionaţi: „În final, încă o dată, mulţumesc PNL, mulţumesc PSD, mulţumesc d-lor Folică Petrică (PP-DD), Bogdan Herzog (PNŢCD) şi Flavius Boncea (PNŢCD)” se arată într-un comunicat emis de „Prof.univ.dr.ing. Nicolae Robu
Primarul Timişoarei”.