Un timișorean care locuiește pe strada Ion Neculce a pus stăpânire de ani de zile pe carosabil și trotuare, iar situația se repetă constant, după ce este ”vizitat” de Poliția Locală. Omul parchează anual zeci de mașini pe marginea drumului și chiar pe trotuare.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră desfășoară constant acțiuni pentru eliberarea domeniului public de autovehiculele abandonate sau fără stăpân, autovehicule transformate în multe cazuri în adevărate focare de infecție care ocupă locurile de parcare din oraș. Nu e prima dată când oamenii legii intervin în locația amintită.
Zilele trecute, polițiștii locali au găsit pe strada Ion Neculce, nouă autoturisme abandonate, care au fost ridicate ca urmare a demersurilor polițiștilor locali.
Cetățenii continuă să facă sesizări cu privire la acest aspect, polițiștii locali având în lucru în acest moment un număr de 236 autovehicule atât ca urmare a acestor sesizări cât și ca urmare a constatărilor din teren ale polițiștilor locali, alte 764 fiind în lucru de anul trecut. ”Din totalul de autovehicule, 204 au fost ridicate atât de proprietari cât și cu sprijinul Societății Drumuri Municipale SA, de la începutul acestui an, alte 153 neîncadrându-se în prevederile Legii 421/2002, mai exact nu sunt în locațiile respective de mai mult de un an de zile, așa cum prevede actul normativ menționat. S-au întocmit un număr de 38 de dispoziții de declarare a abandonului, care urmează să fie puse în aplicare în perioada următoare. De asemenea, au fost aplicate și un număr de 16 sancțiuni, de câte 1.000 lei fiecare, proprietarilor care au refuzat să își ridice autovehiculele de pe domeniul public. Polițiștii locali vor acționa în continuare pe această linie pentru ridicarea acestor autovehicule transformate în adevărate de focare de infecție care ocupă locurile de parcare din cartierele orașului”, transmit reprezentanții Direcției Poliția Locală Timișoara.