Intersecția străzilor Constructorilor și Pheonix cu Calea Sever Bocu (Lipovei) a fost reconfigurată ca urmare a accidentelor petrecute în zonă. Strada ”principală” nu mai poate fi ”tăiată” de șoferi.
Șoferii care circulă pe ruta Timișoara – Dumbrăvița au avut parte, sâmbătă de o nouă surpriză în trafic. Intersecția străzilor Constructorilor și Pheonix, șoseaua care desparte Timișoara de comuna lipită de capitala Banatului, cu Calea Sever Bocu (Lipovei), a suferit modificări ”la cererea multor cetățeni”, a anunțat primarul Timișoarei, Nicolae Robu.
”La cererea multor cetățeni din Timișoara și Dumbrăvița -cei din Dumbrăvița reprezentați de organizația locală PNL, în frunte cu Președintele Sorin Drăgoi-, pentru creșterea securității, s-a interzis deplasarea înainte și la stânga de pe strada Constructorilor, la intersecția cu Calea Sever Bocu, devenind obligatorie trecerea pe la unul sau celălalt dintre sensurile giratorii conexe. În această intersecție erau mereu accidente și se și circula greu”, a precizat edilul de pe Bega.
Astfel, șoferii care vin pe strada Constructorilor dinspre Pădurea Verde sunt obligați să vireze spre dreapta pentru a intra în Dumbrăvița, iar la sensul giratoriu din vecinătatea supermarketului Kaufland trebuie să se întoarcă înspre Timișoara pentru a ajunge spre zona centrală a orașului, dar și pentru a se deplasa pe direcția ”înainte”, pe strada Pheonix, înspre Calea Aradului. De asemenea, șoferii care vin pe strada Pheonix dinspre Calea Aradului, sunt obligați să vireze la dreapta pe Calea Sever Bocu și să intre în girația de la capătul liniei 14 de troleibuz, unde trebuie să întoarcă pentru a ajunge în Dumbrăvița, sau pentru a-și continua drumul pe strada Constructorilor înspre Pădurea Verde.