La prima conferință de presă în urma stabilirii pe scaunul de președinte al Consiliului Județean Timiș, Sorin Grindeanu, liderul PSD, a discutat și despre alianța cu PMP. Cel care în urmă cu câțiva ani era una din cea mai aprigă voce social-democrată contra lui Dorin Cândea a ajuns acum coleg cu acesta.
Dacă în urmă cu câțiva ani, Sorin Grindeanu era unul dintre cei mai vocali social-democrați când venea vorba de „infractorul Cândea”, în urma alianței cu PMP pentru majoritatea în Consiliul Județean Timiș, prin care a devenit coleg cu acesta, presa i-a cerut socoteală la prima conferință de presă. Răspunsul lui Grindeanu a fost că nu el l-a pus pe Cândea pe lista pentru CJ Timiș.
„Față în față cu Dorin Cândea și Roxana Iliescu înainte de alegeri n-am stat niciodată la discuții. Eu pe cei doi face to face i-am cunoscut după alegeri. Una dintre chestiunile legate de Dorin Cândea și întrebări ale mele a fost, eu am spus lucrurile alea bazat pe informații care au venit dinspre presă. Cândea mi-a spus că are cazierul alb. Nu a fost propus de PSD. Nu eu l-am pus pe liste la PMP. Eu și colegii mei răspundem de liste pe care le-am făcut noi, la PSD. Am mai primit când era chestiunea cu UNPR, întrebări, cum te simți cu doi vicepreședinți Bojin și Matei, paznic la dinozauri? Dar ce, eu i-am pus pe liste? Au primit votul cetățenilor, au luat 6 și ceva la sută pentru că așa au vrut timișenii. Cei care au vrut să voteze altceva au votat PSD, PNL, ALDE, UDMR, ce a vrut fiecare, că asta e democrația”, a declarat liderul PSD Timiș.
Sorin Grindeanu spune acum că el răspunde doar pentru listele PSD și că era normal să încerce să creeze o majoritate în cadrul Consiliului Județean Timiș.
„Lista n-am făcut-o eu nici la PMP, nici la UDMR, nici la ALDE. Ce pot să fiu eu responsabil și colegii mei este despre lista PSD. Cred că eram îndreptățit de electorat datorită scorului pe care noi l-am obținut și câștigând alegerile să facem tot ceea ce putem să și fim în executivul de la CJ. Vi se părea normal ca cineva care a luat 5 sau 6% datorită unor propuneri fantasmagorice, doar ca să nu fie PSD-ul, care a luat 37 și ceva vot direct, nu vorbesc de redistribuiri, să ia președinția CJ Timiș? Asta e reprezentativitate? Și atunci era normal să încercăm să facem o majoritate. A, că a venit domnul Falcă să o schimbe, de la Arad, ca mare lider regional și să le dea lecții celor de la PNL? E treaba lor dacă le acceptă. Eu nu o să accept să vină cineva nici de la Caraș, nici de la Arad, să-mi dea mie lecții și colegilor mei din Timiș”, a mai spus președintele PSD Timiș.
[responsive_youtube