O femeie cunoscută ca făcând parte din categoria hoților din buzunare din Timișoara, a fost depistată, ieri, de polițiștii locali, după ce a sustras banii unei bătrâne, în timp ce urca în tramvai, în Piața 700,
Polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban, aflați în patrulare în zona Pieței 700 din Timișoara, au depistat, ieri, în jurul orei 14:00, o femeie care a sustras unei bătrâne din buzunar o sumă de bani, în timp ce aceasta din urmă, însoțită de nepoțelul de 5 ani, încerca să urce în tramvaiul cu nr. 4.
Hoața, prinsă chiar în stația de tramvai, a fost observată de mai mulți tineri care au început să strige. Imediat polițiștii locali au intervenit și au reținut-o pe tânără, care a fost identificată ca fiind C.A.N., de 24 de ani, cu domiciliul în Timișoara, femeia fiind cunoscută ca făcând parte din categoria hoților de buzunare. Femeia acuzată de furt, dar și suma de 155 de lei sustrași de la bătrână, au fost predate pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, polițiștilor de la Secția 1.
”Polițiștii locali desfășoară permanent patrulări pe mijloacele de transport în comun, atât în mod individual, dar și periodic cu celelalte structuri din cadrul sistemului integrat de ordine și siguranță publică pentru a preveni comiterea unor astfel de fapte de furturi din buzunare și poșete, precum și a altor fapte precum tulburarea liniștii publice, deteriorarea mijloacelor de transport, apelarea în mod repetat la mila publicului, aruncarea de deșeuri în mijloacele de transport”, anunță oamenii legii.