Istoria edificiului este strâns legată de anul 1919 când, pe data de 28 iulie Banatul se unește cu România. Noua administrație românească reia firul ortodoxiei rupt în 1717[1] și ia o serie de măsuri pentru încurajarea ortodoxiei, defavorizată de administrația austriacă, favorabilă religiei catolice. Astfel se reînființează vechea parohie din Cetate în 1926, apoi Episcopia de Timișoara în 1939, ridicată la rangul de arhiepiscopie, iar în 1947 se creează Mitropolia Banatului.
Pe acest fond se simte tot mai acută nevoia unui lăcaș central pentru credincioșii din parohia Cetate, ce frecventau mai ales biserica Sf.Ilie din cartierul Fabric și ulterior pentru o catedrală reprezentativă, pe măsura consistentei comunități ortodoxe din Timișoara și din Banatul românesc. Parohia din Cetate instituie un fond de zidire a biserici și lansează un apel către publicul românesc pentru donații. În 1936 existau deja toate premisele construirii monumentului. Fondul de zidire era deja consistent, deși suma totală necesară era imensă pentru acea vreme. Terenul necesar, situat la încrucișarea celor mai importante artere ale orașului a foste donat de către Primărie iar proiectul bisericii era încredințat încă din 1934 lui Ion Traianescu. Proiectul prevedea un edificu cu o capacitate de 5.000 de persoane.
Construcția propriu-zisă a început pe 16 martie1936 iar în 20 decembrie s-a pus printr-o ceremonie piatra fundamentală a viitoarei Catedrale.[1] Lucrările de construcție s-au terminat în 1940. Clopotele și crucile bisericii au fost sființite în 23 august 1938. Toate finisajele, picturile interioare și exterioare s-au terminat însă abia în 1956 datorită celui de-al doilea război mondial.
Catedrala a fost inaugurată în anul 1946 în prezența Regelui Mihai și a primului-ministru Petru Groza.
sursa foto Colecţia de documente fotografice a Serviciului Judeţean Timiş al Arhivelor Naţionale
