Poliţiştii timişeni continuă acţiunile în vederea prevenirii şi combaterii ilegalităţilor silvice, în special privind tăierea, transportul şi comercializarea pomilor de Crăciun. Oamenii legii din cadrul Postui de Poliţie Margina efectuează cercetări faţă de trei tineri cu vârste între 19 şi 25 de ani bănuiţi de furtul unor pomi de Crăciun. La acţiune au participat şi reprezentanţi ai Ocolului Silvic Valea Mare.
Suspecții au fost depistaţi de poliţişti într-o pădure din apropierea localităţii Nemeşeşti, judeţul Timiş, după ce au ar fi tăiat şi furat 11 pomi de Crăciun din specia brad şi duglas. Prejudiciul, în valoare de 7.000 de lei, a fost recuperat în totalitate, brazii fiind ridicaţi în vederea confiscării şi predaţi reprezentanţilor Ocolului Silvic Valea Mare.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori şi furt, conform art. 108 şi art. 110 din Legea 46/2008. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a tinerilor.