Început de weekend cu iz istoric la Festivalul Baroc

- Advertisement -

Ziua de vineri a fost închinată prinţului Eugeniu de Savoya, un simbol al istoriei timişorene. Programul a început la ora 12.00 în Piaţa Unirii, unde a avut loc o paradă militară în costume de epocă organizată în cinstea intrării lui Eugeniu de Savoya în cetatea Timişoara, în anul 1716. Ostaşii au defilat până la Bastionul Cetăţii.
Astăzi, au avut loc majoritatea evenimentelor din cadrul programului. Bastionul Theresia a fost învăluit de izul istoric al vechilor timpuri iar toţi ce care au participat la cea de a 6a zi a festivalului au putut savura o bucată din trecut. Activităţile au inclus o demonstraţie muzicală a vechilor menestreli întreţinută de trupa Pelegrinii precum şi atelier de dans renascentist, pictură şi scrisori medievale, proiecţie de film documentar. Călătorii în timp s-au putut bucura de un stand de cărţi filosofice şi de reproduceri arheologice, precum şi de imprevizibilă roata a virtuţilor. Pentru cei mai tineri dintre participanţi, Festivalul Baroc le-a adus o reprezentaţie de teatru de păpuşi, „Vrăjitorul din Oz” precum şi un atelier de muzică pentru copii.
Activităţile continuă astăzi până la orele 20.00 când penultima zi de festival se va încheia cu un concert de orgă în cadrul bisericii adventiste din Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

O noua statie de incarcare rapida a masinilor electrice in Timis, parte din proiectul european NEXT-E

Compania E.ON Energie România a pus în funcţiune ultima...

NIS Petrol Timișoara și București, în percheziții DIICOT, pe motive de spionaj

Azi dimineața, puțin după ora 10, sub coordonarea unui...

Articole asemănătoare

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

Din aceeași categorie