În cursul dimineţii de 8 iunie, în jurul orei 2:00, jandarmii din cadrul Grupării Mobile Timişoara au fost sesizaţi prin numărul unic de urgenţă 112 de săvârşirea unei fapte de ameninţare. Aceştia s-au deplasat în zona Iosefin unde au găsit o persoană de sex masculin care se comporta ciudat, drept pentru care jandarmii au trecut la interceptarea şi identificarea bărbatului.
Imediat după imobilizarea şi identificarea acestuia, s-a constatat faptul că T.M. în vârstă de 49 de ani, domiciliat în Timişoara, avea asupra sa o toporișcă și, fiind întrebat cu privire la motivul pentru care avea asupra sa acea toporișcă, persoana în cauză a recunoscut faptul că a avut o altercație cu numitul S.I.C. și că l-a amenințat pe acesta pe fondul unor certuri mai vechi, între cei doi.
La mică distanță de locul unde a fost interceptată persoana în cauză, a fost identificată și persoana vătămată, S.I.C. în vârstă de 27 de ani care a confirmat faptul că a fost amenințat cu toporul de aceeași persoană care a fost interceptată inițial de echipajul de intervenție.
Făptuitorul și persoana vătămată au fost conduse la sediul unității unde s-au întocmit actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţări și s-a reținut corpul delict pe bază de dovadă, dosar care urmează să fie predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.