JUMBO lovește din nou! O timișoreancă susține că i-au fost FURAȚI banii din cont, după ce-a achitat cumpărăturile cu cardul FOTO

- Advertisement -
În urmă cu aproape un an de zile, mai exact pe data de 16 decembrie 2013, vă prezentam cazul revoltător în care, cumpărătorii de la Jumbo Timișoara erau obligați de comerciant să returneze produsele, în cazul în care acestea sunt neconforme, după un program bine stabilit de retailer, deși acest aspect era dincolo de cadrul legal din țara noastră.

Plângeri la adresa angajailor magazinului amintit au existat cu zecile de atunci, dar cum nu noi suntem în măsură să luăm măsuri împotriva ”grecilor”, ci organele abilitate, astăzi avem un nou caz absolut revoltător.

Sâmbătă, 13 septembrie 2014, o familie din Timișoara hotărăște să meragă să facă cumpărături necesare fetiței care urma să înceapă școala peste numai două zile.

Odată ajunși la Jumbo, tinerii părinți achiziționează mai multe produse pentru școală, iar apoi se îndreaptă spre casa de marcat pentru a achita bunurile. Mama fetiței a rămas să plătească rechizitele cu cardul soțului său, iar casierul, după o ”tentativă” de încasare îi spune: ”Nu funcționează cardul!”.

Femeia, contrariată, știind că are suficiente fonduri în cont, nici nu concepe, fiind vorba despre 226,64 de lei și îi solicită casierului să mai încerce odată. A mers! Cei trei pleacă liniștiți acasă și, aducând-și aminte de faptul că angajatul Jumbo i-a spus că nu a funcționat cardul, se gândește să consulte tranzacțiile efectuate prin intermediul internet banking. STUPOARE!

Banii fuseseră retrași din cont de trei ori, iar odată au fost relocați, așa cum se poate observa și din imaginea alăturată. Îmediat după constatare, femeia a luat legătura cu banca: ”De la bancă se confirmă faptul că a fost retrasă de două ori suma de 226,64 lei din cont” a fost răspunsul dat de banca la care este deschis contul, asta în timp ce angajații magazinului susțin că la ei nu a fost retrasă suma decât o singură dată.

Aceștia îndrumând-o pe clientă să se adreseze băncii cu care lucrează retailerul. Zi și făcut, doar că banca acestora susține că nu are cum să-i dea informații referitoare la contul magazinului, pe bună dreptate, dar specificând că banii ar putea fi ”agățați undeva”.

”Am mers înapoi la magazin și am discutat cu două persoane, un bărbat și o femeie a căror nume nu am reușit să le rețin întrucât eram extrem de nervoasă. Doamna, diplomată de felul ei, a vorbit mai puțin. Cel mai mult am vorbit cu bărbatul, care este director, sau șef de magazin. Primul lucru pe care mi l-a spus a fost să am grijă ce spun pentru că mă pot da în judecată pentru că mi-am permis să le spun că mi-au furat banii, pe un ton extrem de obraznic” se plânge femeia, care preferă să rămână anonimă, deoarece este o persoană publică și nu vrea să considere nimeni că își crează un avantaj din asta. După ce i s-a spus că dacă se constată retragerea multiplă și atunci totul se va rezolva, femeia a plecat acasă, iar luni a verificat contul și nu apăruse nicio noutate.

”Am sunat din nou la Jumbo, mi-a răspuns același director care m-a amenințat și mi-a trântit pur și simplu telefonul în nas!” ne-a povestit, astăzi, femeia. Situația nu se schimbase nici măcar azi, motiv pentru care cei doi soți au depus încă de luni o sesizare la bancă, iar astăzi sau zilele următoare, în funcție de programul soțului ei (titularul cardului) să se adreseze în scris Poliției și Oficiului pentru Protecția Consumatorului Timiș.

”Nici nu concep altă soluție decât să-mi returneze banii. Nu este neapărat vorba despre suma aia de 226,64 lei, cât despre principiu. Vă imaginați ce se întâmplă cu oamenii care nu au un serviciu de internet banking pe care să-l utilizeze și fac plăți pur și simplu în magazine cu cardul de salariu? Riscă să fie furați și nu vor afla niciodată! Ce se întâmpla dacă făceam cumpărături de 2.000 de lei? Îmi retrăgeau din cont suma dublă, dacă aveam atâția bani în cont?” a încheiat femeia, revoltată.

Așteptăm cu nerăbdare ”concluzia” celor de la Jumbo, nu de alta, dar cazurile și acuzațiile care planează în jurul lor devin din ce în ce mai dese și mai nefericite. În cazul de față, atâta timp cât există confirmarea băncii la care este deschis contul că plata a fost efectuată, este clar și limpede că tranzacția nu avea cum să ”agațe” banii niciunde, eventual prin contul celor de la Jumbo. Tranzacțiile se văd și în imaginea alăturată, fiind vorba despre un print-screen făcut de femeia care ne-a relatat cazul la serviciul de internet banking, unde se poate observa clar că suma de 226,64 lei a fost retrasă din cont de trei ori, iar o dată a fost ”returnată”, însă este vorba totuși de patru operațiuni, dintre care trei de retragere…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

FOTO-VIDEO Masini de pompieri si panica la Mosnita Veche, dupa ce o casa a luat foc

Panică în localitatea Moşniţa Veche. O casă din localitate...

Casa in flacari intr-o localitate din Timis. Pompierii au muncit trei ore sa stinga flacarile

Clipe de panică, ieri seara, pentru o familie din...

Mitropolitul Banatului, casă ridicată de la zero pentru o familie cu patru copii, rămasă pe drumuri

Poveste cu final fericit pentru o familie din Beregsău...

Accident in Timis: un autocamion a intrat intr-o casa

A fost accident de circulație, luni, în Timiș. Un...

Cum arată casa ideală pentru un european? Are 5 camere şi peste 130 de metri pătraţi

O analiză realizată de RE/MAX Europe la nivelul ”Bătrânului...