Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit miercuri, 1 aprilie 2015, la Palatul Cotroceni, cu Președintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, care efectuează o vizită oficială în țara noastră. Șeful statului român a declart că România și Turcia au obiective comune și interese reciproce. ”Ne leagă apartenența la NATO, cooperarea în multe domenii, în special cel economic, dar și faptul că România susține Turcia în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Cred că atât UE, cât și Turcia ar avea de câștigat în toate domeniile, de la dezvoltare economică la stabilitate regională, în urma integrării europene a Turciei” a precizat Iohannis.
Două dintre temele principale de dialog dintre cei doi șefi de stat au privit securitatea în regiune și colaborarea economică. ”Convingerea noastră comună este aceea că o regiune sigură și prosperă este, fără îndoială, în beneficiul ambelor state și al cetățenilor noștri”, i-a tansmis Iohannis omologului său turc, Recep Tayyip Erdogan.
Erdogan susține că este vizibil faptul că România se află într-un proces de dezvoltare. ”Suntem bucuroşi să vedem nivelul de dezvoltare al României. Din punct de vedere al relaţiilor economice, comerciale, volumul schimburilor comerciale dintre noi ne relevă o construcţie normală; avem un schimb de 6,3 miliarde de dolari, iar obiectivul nostru stabilit anterior este de a atinge 10 miliarde de dolari. Investitorii turci se află în România de 20 de ani şi dacă privim, ei au realizat investiţii în valoare de 10 miliarde dolari, considerăm că sunt insuficienţi. De asemenea, oamenii de afaceri români fac investiţii în Turcia şi am dori ca oamenii de afaceri, ţările noastre să pătrundă împreună pe terţe pieţe şi, în felul acesta, să devină şi mai puternici” a explicat noul președinte al Turciei.