La Grădiniţa PP 26 de pe strada Teiului, zona Dacia, se face hidroterapie gratuită pentru copiii cu dizabilităţi, în cadrul unui parteneriat între Primăria Municipiului Timişoara şi Asociaţia „Şcoala Mamei Junior”.
La întâlnirea oficială, care avut loc astăzi la grădiniță, a participat viceprimarul Dan Diaconu, care a promovat acest parteneriat, oferind posibilitatea practicării acestui gen de terapie în bazinul realizat de municipalitate la această grădiniţă, și a declarat că „Este absolut spectaculos ce se poate face prin această terapie”.
Ioana Virtosu, reprezentanta asociaţiei Școala Mamei Junior, a declarat că la început au fost 7 copii, iar acum, datorită progreselor, s-au înscris peste 100 de beneficiari în programul care se derulează timp de 10 ore şi la care lucrează 6 kinetoterapeuţi şi 26 de voluntari, medici, avocaţi, studenţi.
Programul este foarte apreciat, deoarece progresele făcute de copii sunt reale, iar noua locaţie în care se desfăşoară este accesibilă. Există şi grupe mixte de copii, în care sunt 1 sau 2 copii cu dizabilităţi, unii dintre ei fiind pentru prima dată alături de alţi copii. Potrivit surselor oficiale, în judeţul Timiş sunt 2000 de copii cu dizabilităţi.