Seara de marţi, începând cu orele 18:00, a însemnat inaugurarea primului eveniment cultural dintr-o serie ce promite continuitate. „Familii nobiliare din zona Banatului şi reşedinţele lor în perioada Imperiului Austro-Ungar” a fost găzduit de cafeneaua proaspăt deschisă, Klapka, din cadrul Casei Artelor.
La iniţiativa Asociaţiei Expose Architecture, consumatorii de istorie au avut parte, preţ de câteva ore, de o călătorie de-a lungul bogăţiei patrimoniului arhitectural, din prisma familiilor ce au deţinut reşedinţe nobiliare în zona Banatului. Bogdan Bumbăcilă, membru al societăţii în cauză, i-a purtat pe cei prezenţi într-un voiaj al construcţiilor cu mare însemnătate în zona vestică, din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. În ciuda faptului că nu este specializat în domeniu, Bogdan Bumbăcila a reuşit să capteze atenţia celor prezenţi şi să furnizeze informaţiile într-un mod prielnic. „Fac asta de un an de zile, în timpul liber, din păcate, dar este o pasiune şi atunci o parte din câştigurile pe care le am din alte surse le cheltui pe vizite şi tracking-uri.” Evenimentul s-a desfăşurat într-un context ce accentuează multiculturalitatea, măiestria vechilor construcţii, dar şi nonşalanţa cu care sunt tratate, iar obiectivul a fost unul atât de sensibilizare, cât şi de informare a publicului.
„Istoria trebuie apreciată, trebuie cunoscută, ca să putem să ştim să o respectăm. Noi ca noi, dar şi generaţiile următoare trebuie să ştie ce s-a întâmplat aici, ce am moştenit, ce nu am fost în stare să ducem mai departe şi din multul care a fost, puţinul care se transferă lor, fragmentat din aceste informaţii,ca să-şi creeze o imagine a unei culturi pe care ar fi putut să o moştenească” a afirmat doamna arhitect Doina Antoniuc.
Iniţiatorii evenimentului, Asociaţia Expose Architecture, a luat naştere în anul 2011 şi este una nonguvernamentală, nonprofit şi de beneficiu public, ce are ca scop analizarea, diagonsticarea şi integrarea sistemelor arhitecturale şi de urbanism.