Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Leul, singura moneda din UE care s-a depreciat in fata euro – analiza

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Leul a fost singura moneda din Uniunea Europeana (UE) care s-a depreciat in fata euro, in primele zece luni ale anului, se arata intr-o analiza realizata de Noble Securities.

„Din punct de vedere al performantelor economice ale Romaniei in acest an, scaderea leului este oarecum nemeritata, daca analizam situatiile tarilor ale caror monede nationale au marcat deprecieri mai mari sau comparabile cu a sa.

Scaderea leului reflecta prioritar neincrederea investitorilor in mediul local, considerandu-l mai putin sigur din cauza instabilitatii induse de situatiile politice tensionate care au aparut in acest an”, a aratat Victor Safta, Director General Noble Securities – sucursala Romania, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.

Dupa primele zece luni ale anului, dintre monedele din regiune, dinarul sarbesc a marcat cea mai mare depreciere fata de euro (6,8%), urmat de leul moldovenesc cu 5,5% si, respectiv, de leul romanesc cu o scadere de 5,3%.

Pe primul semestru al acestui an, Romania a avut o crestere economica de 0,8%, iar prognozele pe anul in curs si pe cel viitor sunt favorabile, in contextul in care cea mai mare parte a Europei are in fata recesiunea, deficitul bugetar al Romaniei dupa primele trei trimestre a fost de 1,18%, iar somajul este in scadere fata de anul trecut.

In comparatie, Serbia este din punct de vedere economic intr-o situatie critica, luptandu-se sa reduca un deficit aflat mult timp la un nivel de peste 7%, acordul cu FMI este suspendat, inflatia in crestere, economia in scadere etc. In acelasi timp, Republica Moldova se confrunta cu un val de criza, inclusiv pe fondul secetei accentuate din acest an.

Forintul maghiar si zlotul polonez raman monedele din Europa cu cele mai mari castiguri fata de euro, dupa primele zece luni, de 9,2% si, respectiv, 7,3%.

„O evolutie interesanta o are Lira turceasca, destul de putin afectata de situatia tensionata din regiunea sa, aceasta marcand pe pietele financiare o apreciere de cca 4,6% fata de euro in acest an. Potentialul economic al Turciei este atat de interesant pentru investitori, incat se pare ca eclipseaza alte evenimente”, a precizat Victor Safta.

Turcia este pozitionata strategic la „granita” dintre Europa, Orientul Mijlociu si Asia Centrala, fapt ce faciliteaza reorientarea exporturilor din UE catre alte piete. Economia Turciei este a 16-a in lume, crescand accelerat in ultimii ani (9% in 2010 si 8,5% in 2011). Riscul supraincalzirii economiei a fost disipat in 2012, cresterea economica prevazuta fiind in jurul valorii de 3%.

In ceea ce priveste evolutiile raportate la luna octombrie, euro a inregistrat usoare cresteri fata de majoritatea monedelor. Criza datoriilor suverane este insa inca departe de a fi solutionata, iar prognozele institutiilor financiare internationale pentru 2012 si 2013 sunt periodic revizuite in scadere.

„Pe parcursul lunilor viitoare vom asista la evenimente ce ar putea avea un impact semnificativ asupra pietelor financiare: momentele critice ale crizei datoriilor nu au trecut, iar Europa va resimti in continuare turbulentele, la fel si Romania si, respectiv, leul. BNR are instrumentele necesare pentru a reactiona la astfel de cazuri; sa speram ca acestea nu vor fi ingreunate de presiuni interne asupra monedei nationale, cauzate de situatii politice tensionate ce ar putea sa apara stimulate fiind de evenimente pre- sau post- electorale”, a precizat Victor Safta.

O.T.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore