Lugojean de 51 de ani, riscă puşcăria pentru evaziune fiscală de 850.000 de lei

- Advertisement -

Marţi, 14 ianuarie 2014, poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor din municipiul Lugoj au finalizat cercetările faţă B. L. -un bărbat de 51 de ani, din Lugoj- într-un dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Din cercetările oamenilor legii, în perioada 2007-2008, bărbatul, în calitate de administrator al unei societăţi cu obiect de activitate comerţul cu materiale de construcţii, ar fi efectuat achiziţii intracomunitare din Ungaria în valoare totală de 1.394.402 lei, mărfuri ce au fost vândute intern pe parcursul anului 2008, fără a evidenţia aceste operaţiuni în evidentele contabile, sustrăgându-se, astfel, de la plata veniturilor impozabile privind impozitul pe profit şi TVA.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este estimat la aproape 850.000 de lei, motiv pentru care s-a luat măsura aplicării sechestrului penal asigurator pe bunurile imobile (un apartament şi un spaţiu comercial) ale bărbatului.

B.L. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie