Trăim într-o epocă în care funcțiile tehnice, instrumentele și inovațiile ne schimbă viețile aproape în fiecare zi. Astfel, ca un produs tehnologic să merite să fie etichetat ca „revoluționar”, el trebuie să aibă potențialul de a aduce o schimbare vizibilă unui sistem sau de a da tonul unei tendințe.
De exemplu, când Matrix a fost lansat în 1999, blockbuster-ul științifico-fantastic a devenit imediat un reper în industria cinematografică.
Unul dintre motive a fost utilizarea fotografiei digitale de 360 de grade cu mișcare încetinită, care a dat naștere unei experiențe cinematografice uluitoare datorită folosirii mai multor perspective și focalizării pe detalii vizuale nemaiîntâlnite până atunci. Folosind o tehnologie de filmare asemănătoare, dar mult mai avansată, Replay Technologies anunță o revoluție a transmisiunilor evenimentelor sportive și colaborează cu Intel pentru a-și atinge obiectivul.
Premieră europeană pentru un format video revoluționar
În cadrul unui recent proiect pilot pentru fotbal profesionist, derulat în colaborare cu furnizorul de servicii de televiziune Sky, compania, care are sediul în Israel, și-a unit forțele cu producătorul de cipuri Intel pentru a prezenta posibilitățile infinite pe care le oferă tehnologia brevetată Free Dimensional, câștigătoare a unui premiu Emmy.
La fel ca Neo din Matrix, un fotbalist poate fi văzut la 360 de grade în momentele decisive ale meciului și poate fi filmat din mai multe perspective și de la mai multe distanțe de focalizare. Aflați ce poate face FreeD urmărind clipul de mai jos (în germană).
A fost henț sau a lovit mingea? Jucătorul a fost în ofsaid sau pe aceeași linie cu apărătorul? Ar trebui să se dea 11 metri sau a simulat? Toate aceste întrebări care generează discuții aprinse ar putea ajunge de domeniul trecutului.
Telespectatorii au avut întotdeauna posibilitatea de a analiza îndeaproape și de a reevalua momentele esențiale datorită reluărilor cu cadre încetinite. Însă FreeD le oferă acum o nouă dimensiune care nu are precedent în Europa. Vorbim despre ”o nouă epocă din istoria sportului”, spune Jonathan Levene, Vicepreședinte Dezvoltarea Afacerilor în cadrul Replay Technologies, care este încântat de această tehnologie de filmare. Citește mai multe despre acest sistem pe iq.intel.ro.
[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?t=106&v=u38yGhSHG9c]