Nicolae Robu, primarul municipiului Timișoara, alături de senatorul PNL Ben-Oni Ardelean, au plecat într-o vizită în Statele Unite ale Americii, fapt anunțat de edilul-șef de pe Bega încă de-acum aproape o lună. ”Voi întreprinde o vizită în Statele Unite ale Americii. Aceasta va include mai multe întâlniri la nivel de Congres, de Senat, la nivelul Departamentului de Stat, cu reprezentanți ai Pentagonului și, de asemenea, va fi un dineu cu președintele Statelor Unite ale Americii” explica atunci Ben-Oni Ardelean.
Ei bine, odată plecați spre SUA, primarul Timișoarei și-a dat ”check-in” în Turcia, acolo unde se va urca în avionul care-i duce pe cei doi politicieni la New York. ”SALUTĂRI DIN ISTANBUL, înaintea decolării spre Washington 🙂 ” a scris Nicolae Robu, pe Facebook, cu puțin timp în urmă.
”Este o onoare pentru oricine să îl poată întâlni pe preşedintele Statelor Unite ale Americii. Evident, nu pot să nu am o emoție care decurge din această onoare, având în vedere ceea ce înseamnă Statele Unite în lume şi preşedintele Statelor Unite în lume”, a spus întâiul gospodar al orașului de pe Bega, în urmă cu o lună, după care a fost ironizat de social-democratul Sorin Grindeanu, care a spus că: ”Sunt foarte curios ce se va întâmpla după vizita din America și aș mai fi curios să văd măcar o poză cu domnul primar Robu, la cel puțin 10 metri de Barack Obama. Mă îndoiesc!”.