Compania RETIM Ecologic Service SA va derula, în perioada 19 noiembrie 2018 – 18 februarie 2019, o primă campanie de colectare a deșeurilor voluminoase din Zona 1 – Timiș, zonă care cuprinde municipiul Timișoara și o serie de comune din județ. Programul de colectare este unul care sfidează cetățeanul rând.
RETIM a anunțat în primăvara acestui an că a oprit campaniile de curățenie de toamnă și primăvară, urmând ca de atunci înainte să modifice modul de colectare a deșeurilor care se puteau depune la colț de stradă. Toamna este aproape gata, iar cei de la RETIM și-au adus aminte abia acum că ”echivalentul” curățeniei de toamnă nu a avut loc. Acum, când compania nu se mai ocupă de curățenia generală a spațiilor publice din capitala Banatului și când mormanele de gunoaie au apărut, din nou, la fiecare colț de stradă.
Așadar. compania a precizat că în perioada 19 noiembrie 2018 – 18 februarie 2019 se va derula prima campanie de colectare a deșeurilor voluminoase în Zona 1 – Timiș. Mai exact, este o campanie care se derulează la nivelul municipiului Timișoara, dar și în comunele Becicherecu Mic, Biled, Bucovăț, Cărpiniș, Cenei, Checea, Dudeștii Noi, Dumbrăvița, Fibiș, Foeni, Ghiroda, Giroc, Giulvăz, Iecea Mare, Mașloc, Moșnița Nouă, Orțișoara, Otelec, Parța, Peciu Nou, Pișchia, Remetea Mare, Săcălaz, Sânandrei, Sânmihaiu Român, Satchinez, Șag, Șandra, Uivar și Variaș.
Cetățenii din aceste localități vor putea depune deșeurile voluminoase prin aport voluntar, adică prin forțe proprii, în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare menționate și conform programului anunțat. Mai mult decât atât, programul de depunere a deșeurilor în contanere este unul extrem de scurt, care corespunde cu programul de lucru al majorității cetățenilor. Containerele vor sta în locațiile precizate de RETIM, ATENȚIE: numai ȘAPTE ORE, între orele 8:00 și 15:00.
Deșeurile voluminoase care sunt acceptate: piese de mobilier, saltele, covoare, obiecte mari de folosință îndelungată. Deșeurile nu trebuie amestecate cu alte categorii de deșeuri (reziduale, reciclabile, de construcții, etc.), anunță reprezentanții companiei, care mai precizează că în cadrul acestei campanii nu se colectează deșeurile electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, computere, etc.)!
Deșeurile voluminoase se păstrează de către producătorul de deșeuri până în momentul colectării și nu se depun pe domeniul public în afara programului de colectare. Punctele de colectare din fiecare localitate, precum și intervalul orar, sunt menționate AICI.