O străduță din Timișoara va avea o nouă rețea de canalizare! Cât durează șantierul

- Advertisement -

Aquatim anunță că la începutul lunii viitoare demarează lucrările la rețeaua de canalizare de pe strada Intrarea Plantelor din Timișoara, urmând ca până la data de 27 aprilie 2015 să fie finalizate lucrările. ”Deşi documentele obținute de companie de la Primăria Timișoara permit închiderea circulaţiei rutiere pe toată strada şi pe întreaga perioadă de execuţie, Aquatim împreună cu antreprenorul şi cu firma care realizează supervizarea lucrărilor vor lua măsurile necesare pentru a facilita accesul pietonal la imobilele din zonă. Acest lucru se va realiza prin montarea de podeţe/plăci metalice în dreptul imobilelor direct afectate de şantier” anunță reprezentanții companiei de apă și canalizare din capitala Banatului.

”Suntem conştienţi că lucrările de șantier au un impact negativ asupra populaţiei din zona respectivă, dar, trebuie să menționăm că astfel de investiţii se fac în beneficiul cetăţenilor. Probabilitatea apariţiei avariilor ulterioare la reţeaua de canalizare va fi foarte mică. După reabilitarea reţelelor subterane, în zona respectivă se vor reamenaja străzile” susțin cei de la Aquatim.

Pentru buna desfăşurare a lucrărilor şi evitarea unor incidente, șoferilor le este recomandat să parcheze maşinile pe străzile alăturate celei pe care se desfăşoară lucrările, iar pietonilor să traverseze doar pe podeţele special amenajate, pe străza Intrarea Plantelor.

Investiția de pe strada amintită face parte din Proiectul ”Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş” și este cofinanţat din fonduri europene. Valoarea totală a proiectului este de 509.635.639 de lei (118.871.000 Euro) din care 73,93% sunt fonduri nerambursabile ale UE, 13,04% este asigurat de Aquatim, 11,30% de la bugetul de stat şi 1,73% de la autorităţile locale. În judeţul Timiş sunt vizate în principal următoarele investiţii: şapte staţii noi de epurare a apelor uzate, trei staţii noi de tratare a apei potabile, extinderea şi reabilitarea sistemelor de canalizare (aproximativ 200 km) şi a reţelelor de alimentare cu apă (aproximativ 100 km). Localităţile incluse în proiect: Timişoara, Sânnicolau Mare, Jimbolia, Deta, Buziaş, Gătaia, Recaş, Făget, Ciacova, Săcălaz, Sânmihaiu Român şi Utvin. În urma investiţiilor, gradul de acoperire a serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare în localităţile incluse în proiect va creşte considerabil, iar calitatea serviciilor prestate se va conforma cerinţelor UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Mai multe strazi din zona Torontalului raman, miercuri, fara apa potabila

Compania care distribuie apa rece în municipiul Timișoara anunșă...

Transportul scolar si alte linii STPT, modificari din cauza santierelor si a Festivalului Plai

Șantierul care duce la închiderea traficului din centrul Timișoarei,...

VIDEO Primarul Timisoarei a descoperit ”progrese semnificative” pe santierul podului Dragalina

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a publicat o ănregistrare video...