OFICIAL Pasajul Jiul se deschide duminică, la prânz. Anunţul lui Robu

- Advertisement -

Este oficial, Pasajul Jiul va fi redeschis traficului duminică. Lucrările de lărgire la cinci benzi şi de reconfigurare a străzilor conexe au început în vara anului 2016 şi s-au finalizat în acest weekend. Primarul Nicolae Robu a anunţat, pe Facebook, că obiectivul va fi inaugurat duminică şi va fi deschis traficului de la ora 15.

„De mâine, de la ora 15.00, se va putea circula cu mașina, pe toate cele 5 benzi auto, precum și pietonal, prin noua culee -cea de pe partea cu Incuboxx-, respectiv pe trotuarul tehnic adiacent culeei dinspre gară, respectiv cu bicicleta, prin noua culee -cea de pe partea cu Incuboxx-!

Vă mulțumesc, stimați și dragi timișoreni, dv., timișorenii de departe majoritari, că mi-ați fost alături pe parcursul acestor grele lucrări, pe care a trebuit să le facem sub trafic, atât sub traficul auto, cât și sub cel feroviar! Știu că nu v-a fost ușor! Nu v-a fost ușor mai ales când, în același timp, a fost complet închis traficul prin ambele principalele noastre pasaje dintre nord și sud, chiar dacă am avut grijă ca asta să se întâmple în perioada vacanței de vară. Și nu v-a fost ușor în special ieri, vineri, 10.11.2017, când de la ora 9.00 am închis din nou, complet, pasajul Jiul, pentru ultimele operații rămase de făcut. DAR GREUL ESTE ACUM ÎN URMĂ! ÎNAINTE VOR FI DOAR BENEFICIILE ADUSE DE ACEASTĂ NOUĂ REALIZARE! Realizare a noastră, a administrației publice liberale a orașului și a dv., a cetățenilor, indiferent de opțiunea politică și de orice alt criteriu de diferențiere, care ne-ați sprijinit!
Vă doresc tuturor să vă bucurați ani mulți de acest pasaj și de tot ce facem în oraș pentru dv., tuturor însemnând și celor care în toată această perioadă au hulit cu osârdie! Iar oponenților politici -psd, alde, pmp și care-or mai fi-, le spun clar: pe noi n-o să ne puteți opri NICIODATĂ să servim interesul public, oricât vă veți strădui, cum ați făcut-o dintotdeauna și cum sunt convins că veți proceda și în continuare! Noi vom continua să cumulăm realizări, voi doar promisiuni neonorate! Asta face diferența între noi! Și cinstea, corectitudinea, responsabilitatea, asumarea, dăruirea, loialitatea, respectul față de lege, valori cu care voi n-aveți nimic în comun!”, a scris Robu pe Facebook.

Sursă foto: Facebook Nicolae Robu

[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=uHxPPPCqxiE&feature=youtu.be]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Un tramvai care ”merge” pe ruta Borș – Calafat, da peste cap traficul din Timiș

Un transport agabaritic va perturba traficul rutier din județul...

Soferi, ATENTIE! Traficul din zona centrala a Timisoarei, INCHIS si maine!

Serviciul Transport al Primăriei Municipiului Timișoara (PMT) a anunțat,...

Trafic ”redesenat” pe șoseaua care desparte Timișoara de Dumbrăvița

Intersecția străzilor Constructorilor și Pheonix cu Calea Sever Bocu...

Soferi, ATENTIE! Se inchide traficul pe Bd. Gen. Dragalina din Timisoara

Serviciul Transport din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara (PMT) anunță...

RESTRICTII de trafic pe strada Aries si Calea Martirilor din Timisoara

Primăria Municipiului Timișoara a anunțat că începând de sâmbătă,...