După ce vineri a abandonat, din motive tehnice, cursa de la clasa de juniori III, părăsind concursul după numai două ture, sâmbătă, 12 iulie 2014, în cadrul cursei clasei de 65 cmc, pe ploaie, micuțul sportiv s-a comportat excelent reușind să țină ritmul cu motocicletele mai mari, care au schimbător de viteze, în timp ce motocicleta lui Patrick are cutie automată și numai 50 cmc.
Mezinul familiei Pascotă, Patrick, a terminat pe poziția secundă în cadrul etapei a II-a a Campionatului Național de Supermoto, desfășurată astăzi, la Arad, puștiul participat la categoria de 65 de centimetri cubi, nu la 50 cmc ca și până acum. Deși a evoluat pe motocicleta sa de 50 cmc, având ca adversari piloți cu ani buni peste vârsta sa, micuțul Patrick, la numai 7 ani, a încheiat ambele manșe de concurs pe locul 2.
Pe locul 1 s-a clasat Ordog Zoltan de la Dementor București, în timp ce ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Babescu Daniel de la Taifun Racing Timișoara.
”Patrick s-a comportat destul de bine ținând cont de faptul că are o motocicletă mai mică și este mai mic decât ceilalți participanți. Timpii au fost foarte buni și încet-încet, chiar dacă e foarte mic, se formează ca și pilot” a declarat tatăl micuțului sportiv, Ionel Pascotă – Campion Național și al European la Motociclism Viteză.