Până luni dimineață, în jurul orei 7:00, debitele vor fi în creştere datorită efectului combinat al precipitaţiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă, evoluţiei formaţiunilor de gheaţă şi propagării. Creşteri mai însemnate cu atingerea şi chiar depăşirea cotelor de atenție sunt posibile pe unele râuri din Crişana şi Banat ca urmare a efectului combinat precipitaţiilor prognozate şi propagării.
În județul Timiș se vor situa peste:
– COTA DE INUNDAŢIE râul Bârzava la staţiile hidrometrice Gătaia (375+55) şi Partoş (200+45);
– COTA DE ATENŢIE râurile la staţiile hidrometrice: Timiş – Lugoj (150+20).
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi, pod de gheaţă) vor fi în restrângere şi diminuare, în evoluţia lor putând determina variaţii de niveluri şi debite pe unele sectoare de râu, mai ales datorită aglomerărilor de gheţuri care se pot forma, ca urmare a dislocării şi ruperii podurilor de gheaţă existente.