Miercuri, 17 decembrie 2014, în jurul orelor 13:30, jandarmii din cadrul Grupării Mobile Timişoara, aflându-se în patrulare pe strada Peneş Curcanu din Timişoara, au depistat o persoană de sex masculin care deţinea articole pirotehnice.
Oamenii legii au procedat la legitimarea acestuia, iar ca urmare a controlului bagajelor s-a stabilit că acesta avea asupra lui peste 1.700 de articole pirotehnice.
Băiatul, pe numele său P. T. A., în vârstă de 16 ani, a fost condus la sediul unităţii, unde i-au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare, fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice. Întreaga cantitate de materiale pirotehnice a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor pe bază de proces-verbal şi va fi predată Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Timiş.
Jandarmii reamintesc că în conformitate cu prevederile legale în vigoare, orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare sau cu amendă.