După scandalul de proporţii care a avut loc sâmbătă seara în Zona Campusului Universitar din Timişoara, în care au fost implicaţi mai mulţi civili şi patru poliţişti, trei dintre oamenii legii au ajuns la spital pentru a primi îngrijiri medicale, în timp ce scandalagii au ajuns după gratii pentru 29 de zile.
Totul a început după ce o persoană de pe strada Mioriţa a solicitat un echipaj de poliţie în imobilul unde locuieşte pentru a „calma” un chef de zile mari. Ajunşi la faţa locului, cei doi poliţişti care formau echipajul, au fost bruscaţi şi loviţi de câţiva petrecăreţi, motiv pentru care oamenii legii şi-au chemat ajutoare, doar că şi cel de-al doilea echipaj a „luat pe coajă”, cei din urmă solicitând intervenţia mascaţilor, care au reuşit să pună capăt conflictului.
„Patru poliţişti au fost agresaţi de către trei indivizi după ce oamenii legii şi-au făcut apariţia la faţa locului în urma unui apel la 112 pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Poliţiştii au fost bătuţi cu pumnii şi picioarele dar şi cu bâte şi lanţuri. Un poliţist a fost rănit cu lanţul la cap şi a necesitat îngrijiri medicale amănunţite, iar alţi doi, care au fost transportaţi la spital, au fost lăsaţi să plece acasă imediat.
Cei trei scandalagii au fost reţinuţi mai întâi pentru 24 de ore, duminică ei au fost prezentaţi în faţa judecătorilor care au emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile” ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, Ionuţ Bocancea.