Pilotul Adi Ionescu a reprezentat, cu mândrie, Timișoara la etapa de la TELIU. Vezi pe ce loc e în clasament FOTO

- Advertisement -

La startul competiției desfășurate sâmbătă și duminică s-au aliniat aproximativ 60 de mașini, concursul anunțându-se unul frumos, așa cum se prezenta și vremea de afară. Nu la fel a fost și pentru timișoreanul Adrian Ionescu, de care ghinioanele s-au ținut lanț.

Problemele pilotului timișorean au început sâmbătă cu mașina de asistență, la care, în prima fază, s-a defectat compresorul de aer, prin explozia unui condensator, ulterior apărând și funcționări defectuoase ale generatorului de curent. În concurs însă, evoluția a fost una foarte bună, cu îmbunătățiri constante ale timpilor, ultima urcare aducând cu sine și câștigarea celor 3 puncte la grupă pentru cel mai bun timp realizat în antrenamente.

În prima parte a celei zilei cu numărul doi de concurs, nimic nu prevestea problemele care urmau să apară, mașina de concurs îndeplinindu-și cu brio toate ”sarcinile” trasate de pilotul Adi Ionescu. După cele două urcări de duminică, urmau atât de așteptatele urcări de concurs și cele mai importante de altfel.

Imediat după startul în prima manșă de concurs, mașina a început să întrerupă, motorul neputând urca în ture, abia atingând 4.500 de rotații/minut, față de peste 6.000 cum ar fi fost normal, aceasta însemnând o importantă pierdere, rezultatul final fiind o clasare pe locul 4. Problemele s-au dovedit a fi cauzate de defectarea unui senzor, în final defecțiunea fiind remediatî.

Cea de-a doua manșă de concurs începea astfel cu un mare handicap, diferența de recuperat fiind de peste 4 secunde, contracandidatul direct al timișoreanului, pilotul Marco Tempestini, obținând un timp foarte bun în prima urcare. Evoluția lui Adi Ionescu în mansa secundă a fost una excelentă, aceasta fiind câștigată în fața lui ”Tempesta”.

Pe final, timpii celor două manșe de concurs fiind cumulați, Ionescu a obținut un meritat loc 2, menținându-se în fruntea clasamentului grupei. Pentru a urmări evoluția pilotului timișorean Adi Ionescu, fanii pot vizita pagina de Facebook a acestuia, sau pot viziona filmări on-board cu un click AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Vali Porcișteanu vine la Cupa Campionilor VSS! Ce surpriză pregătește pilotul timișorean ”Gao”

Ultima reprezentație a cailor-putere din plan regional are loc...

Lugojenii Mihai Stoichescu și Vlad Roșu, revenire direct în postura de câștigători

Mihai Stoichescu și Vlad Roșu s-au întors cu două...

Cupa Axis trage cortina peste ediția 2014 a ”Regionalului” de Viteză în Coastă. Ce pilot timișorean revine pe pistă

”Regionalul” de Viteză în Coastă a ajuns înaintea ultimului...