Poli Timişoara şi-a prezentat noile achiziţii pentru retur FOTO

- Advertisement -

Miercuri, 8 ianuarie 2014, în complexul ”Dan Păltinişanu”, a avut loc prezentarea celor trei jucători acontaţi de Poli Timişoara, sub formă de împrumut, până la finalul actualei stagiuni. Alin Dobrosavlevici, Alin Roman şi Fabian Himcinschi au fost însoţiţi de directorul sportiv, Călin Rosenblum.

„Perioada de tranferuri va avea două etape, prima este dedicată jucătorilor de perspectivă în vreme ce a doua jucători experimentaţi, fotbalişti ce pot aduce un plus echipei pentru retur. Nu facem achiziţii masive, doar ca să încărcăm lotul, vrem să transferam exact ceea ce avem nevoie” a dezvăluit Călin Rosenblum strategia adoptată de bănăţeni în această pauză competiţională.

“Am revenit cu gânduri serioase de a mă afirma, dar şi de a ajuta echipa pe cât va fi posibil. Sunt bucuros pentru alegerea făcută şi îmi doresc din tot sufletul să fie bine. În Italia am avut unele probleme de acomodare, dar nu regret experienţa de acolo, am învăţat multe în cei doi ani şi jumătate acolo” a spus Fabian Himcisnchi, care, ţinând cont de faptul că se află în ultimele şase luni de contract cu Empoli, dacă doreşte să continue aşa cum a spus ieri pentru cititorii Vocea Timişului, va rămâne definitiv jucătorul lui Poli. Fotbalistul a mai evoluat la Unirea Alba Iulia, SC Vaslui şi în Italia, la Empoli.

Cel de-al doilea transfer, Alin Roman, a mai evoluat la FC Maramureş Baia Mare şi la Dinamo Bucureşti, deşi este un produs 100% timişorean, sportivul fiind format de L.P.S. Banatul. Mijlocaşul este internaţional Under 19 al României, evoluând în trecut şi pentru România U 17. “Mă bucur că am ajuns din nou la Timişoara şi le mulţumesc celor care m-au adus aici. Vreau să mă pregătesc cât mai bine şi să demonstrez că pot ajuta echipa” a declarat Roman.

Ultimul, dar nu cel din urmă, este Alin Dobrosavlevici – fundaş central, născut pe data de 21 octombrie 1994 la Moldova Nouă. A jucat ultima dată la Dinamo II Bucureşti, are 178 cm înălţime şi este, de asemenea, internaţional Under 19 al României. ”Nu vreau să vorbesc mult, vreau să demonstrez de ce am venit aici. Le mulțumesc celor care mi-au dat încredere şi sper să nu-i dezamăgesc. Sunt încântat că am venit la Timişoara”, a conchis Dobrosavlevici care, şi el, face parte din „Generaţia de Aur” a L.P.S. Banatul, alături de Alin Roman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Retrogradata in Liga a III-a, Poli Timisoara este ”predata” de Nicolae Robu

Ajunsă în Liga a III-a și intrată în insolvență,...

Au picat cu BRIO! Vigilenţa poliţiştilor locali, testată cu două pistoale de jucărie

Primesc bani buni lunar ca să ne păzească de...

ACS Poli începe noul an competiţional fără bani de la bugetul Timişoarei. Ce soluţii caută Robu

Este oficial, echipa de suflet a primarului Timişoarei, ACS...