Poliția Locală i-a amendat pe cei care caută în gunoaie

- Advertisement -

Timișorenii s-au săturat de cei care caută prin gunoaie și fac mizerie pe domeniul public. Polițiștii locali au acționat în aceste zile, după ce au primit mai multe sesizări telefonice din partea cetățenilor, pentru luarea  măsurilor legale în mai multe situații semnalate de timișorenii care au reclamat, printre altele, depozitarea de deșeuri pe domeniul public.

Spre exemplu, între str. Holdelor și str. Silistra, un timișorean a reclamat faptul că mai multe persoane caută în tomberoanele de deșeuri și împrăștie peste tot resturi.Veniți la fața locului, agenții au depistat patru persoane care abandonau deșeuri pe domeniul public.

Cei patru  au fost sancționați conform HCL 371/2007 modificată, fiind somate de asemenea să strângă resturile respective. Conform legii sus menționate, se interzice aruncarea de hârtii, ambalaje, resturi alimentare sau nealimentare, scuipatul și consumul de semințe, precum și orice alte deșeuri pe domeniul public. Mai mult, conform aceleași legi, este interzisă căutarea și însușirea deșeurilor orice fel din pubelele destinate colectării deșeurilor menajere și reciclabile. Nerespectarea acesti legi se sancționează cu amenzi de la 500 la 1000 lei. În primele două luni acestui an au fost depistate și sancționate un număr 52 de persoane care își însușeau resturi din pubelele selective.

gunoi pe domeniul public

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie