Marţi, 26 noiembrie 2013, poliţişti din cadrul I.P.J. Timiş, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş, au susţinut, la Timişoara, seminarul „Evoluţia în siguranţă a tinerei generaţii”
Acesta a fost structurat pe trei teme:
• Consideraţii privind criminalitatea în rândul tinerei generaţii în judeţul Timiş.
• Criminalitatea în rândul tinerilor, cauze, aspecte piho – socio -criminologice.
• Parteneriatul, modalitate de lucru pentru siguranţa tinerei generaţii.
Prin această activitate organizatorii urmăresc realizarea unui parteneriat între poliţie, organizaţii de tineret, instituţii de învăţământ şi alţi parteneri, care contribuie la informarea tinerei generaţii, în scopul prevenirii criminalităţii şi reducerii riscului de victimizare a tinerilor.
La seminar au participat şi reprezentanţi din cadrul Inspectoratului Şcolar Timiş, Prefecturii, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş şi Universităţii de Vest Timişoara.
Siguranţa elevilor şi a personalului didactic în incinta unităţilor de învăţământ şi în zona adiacentă acestora constituie una din condiţiile fundamentale pentru organizarea unui proces educaţional de calitate, performant. Totodată, prevenirea conduitelor violente în rândul minorilor şi aplicarea cu operativitate a unor măsuri de corecţie pentru minorii care comit infracţiuni, pot determina formarea unor generaţii de tineri care resping tentaţiile ilicite şi anturajele delincvente.
În acest scop oamenii legii recomandă:
Chiar dacă nu a-ţi împlinit încă vârsta de 18 ani trebuie să aveţi în vedere faptul că:
• minorii care au împlinit vârsta de 14 ani răspund penal. Aceştia pot fi sancţionaţi chiar şi cu pedeapsa închisorii;
• delincvenţa juvenilă reprezintă o sursă sigura de probleme, aceasta afectându-vă într-un mod negativ şi distructiv viaţa;
• toate planurile şi visele voastre de viitor se pot nărui într-o secundă dacă urmaţi calea delincvenţei juvenile.
• nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant. Nu intraţi în anturaje dubioase!
• evitaţi frecventarea locurilor şi mediilor unde se consumă alcool, droguri sau se practică jocuri de noroc!
• atenţie la „lumea virtuală”! Poliţiştii îi sfătuiesc pe tineri să nu ofere date personale sau poze celor cu care corespondează pe Internet.