Începând de vineri și până duminică, mai exact în perioada 27-29 martie 2015, poliţiştii rutieri din județul Timiș au desfăşurat activităţi în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, reducerii riscului rutier pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi, precum şi în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice şi impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare.
În perioada amintită, poliţiştii au întocmit 6 dosare penale conducătorilor de autovehicule depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, fără permise de conducere sau cu autovehicule neînmatriculate. Tot oamenii legii au aplicat nu mai puțin de 523 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 299 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 54 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.
Pentru fapte periculoase, polițiștii au reţinut în vederea suspendării 29 de permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, semnificaţia luminii de culoare roşie a semaforului electric sau limitele legale de viteză. De asemenea, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.
În săptămâna care tocmai a început, poliţiştii vor desfăşura acţiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.