Simona Man a avut prilejul să afle direct de la cei mai reprezentativi membrii ai organizaţiei timişene date, mai mult sau mai puţin recente, şi opinii, pro şi contra, privind viaţa şi activitatea de partid în judeţul Timiş, dar şi unele decizii politice importante luate de conducerea de la Bucureşti a partidului.
Liderul naţional al PP-DD a explicat la rândul său motivele ce au stat la baza hotărârilor de natură politică şi a reglementărilor interne cu privire la organizarea PP-DD şi activitatea de partid, atât la nivel central, cât şi la nivel local.
Referindu-se la recenta ordonanţă de urgenţă care le permite aleşilor locali să opteze în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ pentru partidul din care doresc să facă parte, fără a-şi pierde funcţiile obţinute în alegeri, Simona Man a precizat că ”acum e momentul să se vadă care sunt oamenii cu adevăraţi devotaţi partidului şi care sunt oportuniştii, acum e momentul să se cearnă sita”. ”Ieri am intrat în legătură telefonică cu preşedinţi ai organizaţiilor judeţene şi locale ale partidului nostru, am vorbit şi cu mulţi din aleşii noştri locali. M-am bucurat să primesc semnale de stabilitate din partea lor!”, a mai declarat preşedintele Partidului Poporului – Dan Diaconescu.