Incident grav, chiar în sediul Judecătoriei Timișoara. O procuroare a fost amenințată și lovită de o tânără în momentul în care i-a înmânat o copie a mandatului de arestare preventivă.
Tânăra are 27 de ani și a fost prezentată magistraților Judecătoriei Timișoara duminică, cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Din dosarul acsteia reiese că Maria Mirabela Nuțu a bătut o vânzătoare și a furat mai multe haine dintr-un magazin, în 23 mai. Ea a fost identificată de polițiști în 16 iulie, cu ajutorul imaginilor de pe camerele de supraveghere și a fost reținută pentru 24 de ore. Duminică, 17 iulie, ea a fost prezentată magistraților cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au decis în favoarea arestării, iar procuroarea care se ocupă de caz i-a înmânat acesteia o copie a mandatului de arestare preventivă, moment în care tânăra a devenit agresivă.
„În data de 17.07.2016, ora 12.00, persoana vătămată M.L., având calitatea de procuror și aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la sediul Judecătoriei Timişoara, la camera 278, unde se afla pentru a susţine în faţa instanţei propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, în dosarul penal nr. 5897/P/2016, ar fi fost lovită cu ambele mâini, ce erau încătușate, în zona feței de către inculpata Nuţu Maria Mirabela, cercetată în stare de reţinere, în dosarul penal menţionat, după dispunerea arestării preventive față de aceasta pentru o perioadă de 30 de zile şi după înmânarea unui exemplar al mandatului de arestare preventivă. În aceleași împrejurări, inculpata i-ar fi adresat persoanei vătămate amenințări cu privire la exercitarea unor acte de violență după ce va fi eliberată. Urmare a agresiunii, persoana vătămată a suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 3 zile de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Astfel, pe lângă tâlhărie, Maria Mirabela Nuțu este cercetată acum și pentru ultraj judiciar. Ea urmează să fie prezentată cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara, luni. De asemenea, reprezentanții Parchetului urmează să verifice dacă polițiștii au respectat prevederile legale privind procedura de paza şi supraveghere a persoanelor arestate sau reţinute.