Protest anemic în fața Prefecturii Timiș. Câți liberali vor să dea jos guvernul

- Advertisement -

Mobilizare redusă la acțiunea de protest organizată de liberalii din Timiș, astăzi, în fața Prefecturii Timiș, de la ora 18. Doar 100 de oameni s-au strâns în fața instituției prefectului, pentru a protesta împotriva modificărilor Codului Fiscal. Textul moțiunii de cenzură a fost citit de consilierul județean Nicolae Bitea. Protestul organizat de liberali a durat doar 15 minute.

„În primul și în primul rând mă refer la faptul că prin măsurile luate, bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale motor ale societății românești în primul și în primul rând, așa cum este Timișoara și cum sunt alte orașe ale țării, scad cu sume considerabile, cu circa 35%. Vorbind în sume absolute bugetul local al municipiului Timișoara ar urma să scadă cu circa 33 de milioane de euro pe an. Ca să ne facem o imagine asupra consecinței diminurăii bugetului local cu această sumă vă spun că pentru exercițiul european 2014 – 2020, Timișoara are la dispoziție pe PORR Axa IV 54.000.000 de euro. Ei bine, printr-o măsură a guvernului PSD-ALDE bugetul local scade într-un singur an cu 33.000.000 de euro”, le-a spus celor Nicolae Robu celor prezenți la eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Protest în comuna Uivar, după schimbarea pe șest a viceprimarului liberal

Aproape 100 de persoane s-au mobilizat, ieri, în fața...

Cod galben de vânt, în Timiş! Sunt aşteptate şi ploi însemnate cantitativ

Meteorologii au emis miercuri un cod galben de vânt...

PNL și Pro România, în asentimentul celor de la PSD! Nimeni nu este de acord cu majorarea taxelor și impozitelor la Timișoara!

Administrația Fritz propune majorarea taxelor și impozitelor locale începând...