Razie la Lugoj și Sânnicolau: amenzi în valoare de aproape 30.000 de lei

- Advertisement -

A fost razie la Lugoj și Sânnicolau Mare. Polițiștii au suplimentat efectivele și au aplicat amenzi de aproape 30.000 de lei. Scopul acțiunii, spun aceștia, a fost de a menține un climat de ordine și siguranță publică.

„În perioada 15 – 17 iulie a.c., peste 50 de poliţişti au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul curent pe raza municipiului Lugoj şi a oraşului Sânnicolau Mare, pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă civică, prevenirea activităţilor infracţionale, creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc şi reducerea riscului rutier”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

La acțiuni au participat polițiști de de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, acțiuni speciale, reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, Direcţiei Sanitar Veterinară Timiş, jandarmi şi pompieri. Oamenii legii au verificat unitățile comerciale și personalul angajat, au identificat persoanele predispuse la comiterea de infracţiuni, au depistat persoanele ce conduc autoturisme cu încălcarea legislaţiei privitoare la circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, și au încetcat să prevină comiterea faptelor cu violenţă.

În total, au fost verificate 18 unităţi comerciale, legitimate aproape 600 de persoane şi verificate 288 de autovehicule.

„În urma controalelor efectuate, au fost constatate 5 infracţiuni şi aplicate 85 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, Legii 370/2006, Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, H.G. 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice, precum şi pentru nerespectarea normelor rutiere”, au explicat reprezentanții IPJ Timiș.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de aproape 30.000 de lei. De asemenea, oamenii legii au reținut 10 permise de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie

Amenzi de peste 60.000 de lei date de poliţişti, în câteva ore! Au fost reţinute şi 31 de permise de conducere

Poliţiştii rutieri au acţionat ieri, în intervalul orar 10:00-18:00,...

O nouă acțiune de deratizare la Timișoara, în perioada 15-30 noiembrie!

Primăria Timişoara anunță că, în perioada 15 – 30...